La Târgovişte, Vremea de primăvară în ziua de Bobotează

Zeci de credincioşi târgovişteni au participat, ieri, la slujba religioasă şi, apoi, la cea de sfinţire a apei, desfăşurată la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte şi oficiată de către IPS Nifon Mitropolit al Târgo-viştei. Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea din 6 ianuarie, cunoscută şi sub denumirile „Arătarea Domnului” sau „Epifania”, şi ziua Sfântului Ioan, din 7 ianuarie, marchează sfârşitul ciclului de sărbători dedicate Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păţească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” sau „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând „arătare”, „descoperire”, „revelare”.
Ziua este tratată cu aceeaşi evlavie de creştinii ortodocşi, cât şi de cei catolici.
În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul, la 6 ianuarie.
Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.
Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.
Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc şi pun busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.
De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.
Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. „Chiralesa” provine din neogreacă şi înseamnă „Doamne, miluieşte!”. Exista credinţa că, strigând „Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.
Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează pomii sunt încărcaţi cu pro-moroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.
BOBOTEAZA (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare dinaintea Paştilor.
Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi. Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.
Agheasma mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de Sfinţirea cea mică a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.