Drum modernizat cum nici n-au îndrăznit să viseze locuitorii din Malurile

Date:

La începutul anului trecut, primarul Orașului Pucioasa, Constantin Ana a semnat,  la sediul Companiei Naționale de Investiții,  contractul de proiectare și execuție pentru lucrările prevăzute în proiectul “Stabilizare alunecare de teren pe DC8, oraș Pucioasa, Cartier Malurile”, care a inclus și reabilitarea DC8, în lungime de aproape 4 km.

Era  vorba de un proiect realizat pe componenta de finanțare Lucrări de primă urgență a CNI, pornind de la nevoia  de a consolida și stabiliza terasamentul, fiind inclusă însă reabilitarea integrală a drumul care asigură accesul în cartierul Maluri.

N-a fost ușor dar, cu toate dificultățile, lucrările complexe de consolidare și stabilizare, apoi de asfaltare, inclusiv execuția marcajelor rutiere, au fost încheiate, realizându-se „conectarea micii comunități din Maluri la civilizație”!

Drumul, modernizat integral pe o lungime de patru kilometri, cu o suprafață asfaltată de peste 30000 de metri pătrați, cu apărători de mal și rigole amenajate, inclusiv cu podețe de acces spre proprietăți, a fost recepționat și deschis traficului zilele trecute. Valoarea totală a investiției depășește 16 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Importanța Cadastrului și Intabulării în Protejarea Dreptului de Proprietate

Cadastrul și intabularea sunt procese esențiale pentru orice proprietar...

Controale intense ale poliției pe drumurile din  Dâmbovița

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au...

Spirit de echipă și lecții de siguranță în cadrul concursului „Prietenii pompierilor”

Baza sportivă din Aninoasa, județul Dâmbovița, a fost gazda...