60 de jandarmi dâmboviţeni au fost avansaţi în grad

I.B.

jandarmiNu mai puţin de 60 de jandarmi au fost avansaţi în grad începând cu data de 1 august, în cadrul unei festivităţi, ce a avut loc la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dâmboviţa. Înmânarea noilor grade s-a realizat în cadrul unui ceremonial militar şi reprezintă un prilej de bucurie şi recunoaştere a meritelor care, pe parcursul anilor, şi-au îndeplinit atribuţiile prevăzute de funcţiile pe care sunt încadraţi. 60 de jandarmi care au obţinut rezultate deosebite în activitatea profesională, iar prin cultură, personalitate, spirit de organizare şi iniţiativă au perspective de a îndeplini funcţii superioare. Astfel, 3 ofiţeri şi 57 de subofiţeri au primit pe epoleţi o tresă în plus, fiind felicitaţi într-un cadru festiv de către inspectorul şef, col. Costel GAVRILĂ, care le-a înmânat noile grade şi le-a cerut să se implice activ în muncă pentru desfăşurarea în condiţii optime a misiunilor încredinţate. Activitatea s-a încheiat cu intonarea Imnului Naţional al României. În fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv. Avansări înainte de termen pot avea loc cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie). Jandarmeria Română, prin atribuţii, organizare, pregătire şi dispunere teritorială, contribuie la garantarea suveranităţii, independenţei, autorităţii, unităţii şi securităţii statului, democraţiei constituţionale pe întregul teritoriu naţional atât în timp de pace, cât şi în situaţii de criză. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa este organizat pe principii militare şi subordonat nemijlocit Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, fiind destinat planificării, organizării, conducerii şi executării misiunilor specifice şi îndeplinirii atribuţiilor ce revin jandarmeriei în zona de responsabilitate corespunzătoare judeţului Dâmboviţa. Jandarmeria Dâmboviţa îsi desfăşoară activitatea în interesul cetăţenilor, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. Paza şi protecţia sunt activităţi desfăşurate prin forţe şi mijloace specifice, în scopul asigurării siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenţa materială a acestora, precum şi a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viaţa, integritatea fizică sau sănătatea.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Dispecerat de Monitorizare Video în comuna Şotânga

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a participat la manifestările organizate de primăria comunei Şotânga, cu prilejul aniversării a 587 de ani de atestare documentară a localităţii. Alături de primarul comunei Şotânga, Constantin Stroe, s-au mai aflat: Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Victor Sanda, prefectul […]