Eleva a fost surprinsă de jandarmii dâmboviţeni în timp ce consuma substanțe interzise în imediata…
Zi: 8 martie 2021
Accident grav la Bâldana, un auto a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autocamion.In urma impactului două persoane…
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa continuă activităţile de verificare a modului în care se respectă măsurile impuse…
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Dâmboviţa, au organizat o acţiune pe raza localităţii…
Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unui spot publicitar prin care se solicită Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi…
Firescul aventurilor care întreţin aparenţe în povestea unei cărţi este o probă pentru fiecare autor, este acel prag al menţinerii…
de Gilbert Guilleminault, coordonatorJawaharlal Nehru, abia fusese eliberat din închisoare că după nici opt zile a fost închis din nou,…
În perioada 10.0319.03.2021, SUCURSALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE TÂRGOVIŞTE execută lucrări pentru prevenirea unor avarii în instalaţiile de medie…
Cu patru echipe de Liga 2 şi patru din primul eşalon, sferturile acestei ediţii au fost pline de suspans! Potrivit…
Italianul Giovanni Caprara va antrena până la finalul sezonului liderul Diviziei A. Are obiectiv să oprească supremaţia Blajului în România…
Ion Ion Ţiriac trebuie să fie atent! Iubita sa, Sorana Cîrstea, adoră să simtă adrenalina curgându-i prin vene.Jucătoarea de tenis…
CJSU Dâmboviţa a votat Hotărârea nr. 55/04.03.2021 privind aprobarea scenariului de funcţionare pentru unele unităţi de învăţământ din judeţul Dâmboviţa.…
Primele 10 autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid, destinate transportului public din municipiul Târgovişte, au ajuns în România!”Autobuzele se află la reprezentanţa…
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cere Ministerului Sănătăţii să reanalizeze obligativitatea purtării măştilor de protecţie la orele de sport şi spune…
Ministerul Educaţiei, Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Asociaţia Română a Băncilor anunţă lansarea platformei…