3.300 de permise de conducere reţinute, şi retrase, aproximativ 850 de certificate de înmatriculare

Date:

Săptămână trecută, poliţiştii din toată ţara au desfăşurat o acţiune pentru salvarea de vieţi şi prevenirea accidentelor rutiere. Celor care au pus în pericol siguranţa circulaţiei, le-au fost aplicate peste 30.000 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute peste 3.300 de permise de conducere şi retrase aproximativ 850 de certificate de înmatriculare.
În perioada 18 – 24 ianuarie 2021, sub coordonarea Direcţiei Rutiere, poliţiştii rutieri şi din cadrul structurilor teritoriale de ordine publică au acţionat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.
Astfel, în urma acţiunilor din teren, au fost aplicate 37.874 de sancţiuni contravenţionale, celor care au încălcat legislaţia.
Dintre acestea, 31.590 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 11.427 pentru nere-spectarea regimului legal de viteză, 2.326 pentru abaterile săvârşite de pietoni, 1.273 pentru abaterile săvârşite de bici-clişti.
De asemenea, au fost aplicate 332 de sancţiuni pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 13 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 308 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.
Au fost reţinute 3.320 de permise de conducere: 1.318 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 330 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 316 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 307 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi 1.049 pentru nere-spectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.

De asemenea, au fost retrase 851 de certificate de înmatriculare, pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligaţii legale.
În această săptămână, au fost constatate 357 de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice: 180 de fapte de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 127 de infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 20 de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, 12 fapte de conducerea unui vehicul sub influenţa altor substanţe şi 18 de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident grav pe DN 72A, în afara localității Gheboieni

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu...

Dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată

Dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și...

Vreme capricioasă în zilele următoare 

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se...