Delir şi nebunie în peroada interbelică(XC) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Birourile de plasare a forţei de muncă, centrele de primire pentru cei rămaşi fără locuinţă, Armata Salvării erau pur şi simplu pline cu oameni disperaţi ce căutau să se agaţe de orice numai să aibă ce mânca şi unde dormi. Se ajunsese în situaţia în care organizaţiile de caritate nu mai puteau oferi o porţie de supă caldă pe zi, dându-le şomerilor doar o cafea şi o bucată de pâine pe zi. După căderea nopţii, parcurile din New York şi din Chicago se transformau în azile pentru femei şi copii. în zori, poliţia aduna din parcuri cadavrele celor ce se culcau şi nu mai apucau să se trezească.
La periferia tuturor oraşelor americane apar noi cartiere de magherniţe, locuinţele improvizate fiind construite din resturi de maşini, de tramvaie date la casat, din lăzi pentru săpun, din bidoane pentru benzină. Zilnic, aceste cartiere ale sărăciei maxime se extind tot mai mult. Au fost numite „hooverville” ca expresie a urii faţă de preşedintele Hoover, considerat de majoritatea americanilor vinovat de starea de mizerie în care au ajuns să trăiască.
Pentru prima dată în istoria Statelor Unite, se formează cozi la brutării. Americanii ruinaţi descoperă, de nevoie, gustul plăcut al pâinii.
Ciclul de desfăşurare a recesiunii a fost foarte simplu: scăderea vânzărilor, diminuarea veniturilor, reducerea salariilor, concedierea muncitorilor, şomaj apoi o şi mai mare reducere a vânzărilor, o nouă scădere a veniturilor, o nouă reducere a salariilor…
Noua situaţie socială oferă propagandei comuniste din Statele Unite suficiente argumente solide pentru a întărâta masele. La apelul lui William Foster, prim secretar al partidului comunist american, în ziua de 5 martie 1930, patruzeci de mii de new yorkezi invadează peluzele parcului Union Square. Este o mulţime de zdrenţăroşi, cu talpa încălţăminţii găurită ce poartă pe sub cămaşă un maldăr de ziare pentru a se proteja de frig. Căţărat pe statuia lui George Washington, Foster, timp de o oră, îi agită pe aceşti oameni. Apoi, nemaiavând ce să spună, urlă un ordin:
” – La primărie !”
Exaltaţi, manifestanţii se iau după el. Când coloana intră pe Bulevardul 5, dă nas în nas cu poliţia călare care-i calcă în picioare pe protestatari. Foster reuşeşte să se adăpostească în scara unui bloc. Manifestanţii, subalimentaţi, epuizaţi de statul la poarta uzinelor închise, sunt împrăştiaţi. Tentativa comuniştilor de a pune mâna pe primărie a eşuat, lăsându-se cu mult sânge scurs pe pavaj.
Preşedintele Hoover a aflat despre cotonogeala din Union Square prin intermediul pancartelor pe care alţi protestatari comunişti le-au plimbat toată seara prin faţa Casei Albe. Atunci se decide să se adreseze naţiunii prin intermediul radioului. Dar milioanelor de şomeri de şomeri ce mai sperau că guvernul le va veni în ajutor, el nu le oferă decât reconfortareaunui optimism prostesc.
” – Vă promit solemn că în şaizeci de zile, Statele Unite îşi vor reveni… „
Cu mâinile crispate pe birou, Hoover rosteşte apăsat fiecare cuvânt ce-i iese pe gură. Când termină, o ia de la capăt, repetând fraza. Auzindu-l, şomerii se întreabă: timp de opt ani şi jumătate, ca secretar de Stat, apoi ca preşedinte, nu a fost deloc în stare să influenţeze politica economică a Americii? Aplicarea unor măsuri de stopare ar fi putut, în ultima clipă, să duă la evitarea catastrofei economice. Americanii constatau că preşedintele cu studii de contabilitate şi geologie nu a mişcat un deget pentru redresarea situaţiei.
In timpul declanşării depresiei economice, Hoover s-a mulţumit doar să liniştească lumea spunând public că totul va merge spre bine, că „structurile economice ale ţării sunt sănătoase”. După declanşarea brutală a prăbuşirii Bursei, Hoover le va promite şomerilor paradisul de pe pământ cu condiţia să mai aibă răbdare încă şaizeci de zile… Hoover se va încăpăţâna să recurgă la rezervele federale pentru a ajuta pe cei rămaşi fără serviciu. Hoover va continua să creadă că libera funcţionare a sistemului capitalist va restabili prosperitatea pentru întreaga populaţie.
” – Toată clasa muncitoare trebuie să omagieze patriotismul şi devotamentul marilor noştri industriaşi…”, va spune el.
Herbert Hoover, în a şaizecea zi, cheamă la Casa Albă pe şefii AFL (American Federation of Labor), sindicatul numărul unu din Statele Unite. Deşi termenul cerut se scursese, preşedintele americanilor continuă să creadă în ceea ce a citit în cartea pe care o consideră de căpătâi, recomandând-o tuturor: Cum să devii propriul tău stăpân folosind autosugestia, de doctor Coue. Deşi totul merge prost de la un capăt la celălalt al ţării, Hoover este singurul ce încearcă să convingă lumea că totul, de fapt, merge bine, chiar foarte bine. Asfel, Hoover refuză să recurgă la măsurile de securitate socială pe care i le cer sindicaliştii:
” – Sunt convins, le va răspunde el, că doar organizaţiile benevole sunt în stare să facă faţă situaţiei în care ne aflăm. Guvernul federal n-ar putea să-şi asume responsabilitatea… „
Replica telescriptoarelor nu se lasă aşteptată: acţiunile oţelului, cotate la 261 dolari, în ajunul crahului, ajung la 150 de dolari, în săptămâna neagră, iar în mai 1930, sunt cotate la 21 de dolari şi douăzeci şi cinci de cenţi.
” – Acolo unde au eşuat sindicaliştii, poate vom reuşi noi.”
Cel ce spune asta, la începutul iernii din 1931, în biroul său de guvernator al Statului New York, este Franklin Roosevelt. în faţa şi în jurul său se aflau toţi guvernatorii Statelor de pe coasta Atlanticului, veniţi să discute cu el posibilitatea de a ieşi din criză.
Degradarea vieţii ajunsese la cote maxime. In New York, familii întregi nu primeau decât doi dolari şi treizeci şi nouă de cenţi pe săptămână. în Ohio, primăria din Toledo nu putea oferi şomerilor, ca ajutor social, decât doi cenţi pe zi, echivalentul preţului unei cutii de chibrituri !
Roosevelt, în perioada depresiei economice, avea patruzeci şi opt de ani: fost colaborator al lui Wilson, prestigiul său crescuse şi mai mult în aceste momente dificile pentru economia Statelor Unite.
încet, în scaunul său cu rotile (cu zece ani în urmă, poliomielita i-a paralizat picioarele) trece prin faţa celor prezenţi:
” – Vom crea un comitet special a ajutorare în Statele pe care le reprezentaţi şi vom cere preşedintelui să extindă această mişcare socială pe întreg teritoriul Statelor Unite.”
Şi, imediat, fără să se mai lungească cu vorba, Roosevelt redactează scrisoara sa către Hoover.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

3.300 de permise de conducere reţinute, şi retrase, aproximativ 850 de certificate de înmatriculare

Săptămână trecută, poliţiştii din toată ţara au desfăşurat o acţiune pentru salvarea de vieţi şi prevenirea accidentelor rutiere. Celor care au pus în pericol siguranţa circulaţiei, le-au fost aplicate peste 30.000 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute peste 3.300 de permise de conducere şi retrase aproximativ 850 de certificate de înmatriculare.În […]