
Având în vedere că există mai multe scenarii pentru desfăşurarea cursurilor şcolare, scenarii care se modifică de la o săptămână la alta, în funcţie de numărul de îmbolnăviri cu coronavirus, primarul comunei Văcăreşti, Romică Stoica împreună cu Consiliul Local, a luat decizia de a aloca fonduri pentru achiziţia de tablete pentru elevi.
Această decizie are ca scop asigurarea echipamentelor tehnice necesare, astfel încât cursurile să se poate desfăşura, indiferent de scenariul care se va aplica unităţilor de învăţământ din Văcăreşti.
La începutul acestei săptămâni au ajuns la Văcăreşti primele 50 de tablete din cele 200 care vor fi achiziţionate. Distribuirea tabletelor către elevi se va realiza în baza unei cereri scrise şi a unei declaraţii pe proprie răspundere a părintelui sau tutorelui legal al elevului.
În cursul zilei de miercuri, a început distribuirea tabletelor pentru copiii defavorizaţi care studiază în unităţiile de învăţământ de pe raza comunei Văcăreşti iar în perioada următoare se vor distribui tablete pentru toţi şcolarii comunei Văcăreşti.