
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Valea Mare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, au probat activitatea infracţională a unui minor, în vârstă de 15 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 233 din Codul Penal.
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, şi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, faţă de bănuit fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
În sarcina acestuia s-a reţinut că, în ziua de 17 martie a.c., prin exercitarea de violenţe, ar fi deposedat un bărbat în vârstă de 70 de ani, de o sacoşă în care se aflau 950 de lei.
În cauză, cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie prin unitatea de parchet competentă.


