Încep lucrările de modernizare la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște , prima investiție majoră din istoria instituției

Date:

Au început lucrările la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, un moment așteptat de întreaga comunitate educațională. Este vorba despre primele investiții serioase din istoria acestei unități de învățământ, care va beneficia de o modernizare amplă, consolidare structurală și reabilitare energetică.

Proiectul are o valoare totală de 30.548.652 lei, finanțarea fiind obținută de Primăria Municipiului Târgoviște prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat.

Prin această investiție, clădirea colegiului va fi complet modernizată, oferind elevilor și profesorilor condiții sigure și moderne pentru procesul educațional, dar și un mediu prietenos, eficient energetic și adaptat cerințelor actuale.

Acesta este un nou pas important în strategia administrației locale de modernizare a infrastructurii școlare din municipiu, după numeroase alte proiecte similare derulate în ultimii ani.

 Colegiul Economic „Ion Ghica” – un simbol al educației economice din Dâmbovița – intră astfel într-o nouă etapă, una a renașterii și performanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

ANUNȚ

Municipiul Moreni cu sediul în strada Alexandru Ioan Cuza,...

ANUNȚ

Municipiul Moreni cu sediul în strada Alexandru Ioan Cuza,...

ANUNȚ

Municipiul Moreni cu sediul în strada Alexandru Ioan Cuza,...

ANUNȚ

Municipiul Moreni cu sediul în strada Alexandru Ioan Cuza,...