Delir şi nebunie în perioada interbelică (XXXV) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

0 0

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Pe cuprinsul întregii ţări, vestea că Lenin este bolnav (ştirea a fost publicată în „Pravda” abia în data de 22 iunie) n-a îngrijoreat pe nimeni. Diferitele întâmplări de care a avut parte, în perioada exilului, uimitoarea sa întoarcere în Rusia, după ce a traversat incognito teritoriul Germaniei, norocul pe care l-a avut, rămânând în viaţă după atentatul lui Kaplan, toate acestea au făcut din el un fel de erou de legendă, iar oamenii de rând începuseră să se obişnuiască cu ideea că Lenin este… nemuritor. Când se vorbeşte despre el, este prezentat ca şeful ce nu oboseşte niciodată, ce lucrează cât este noaptea de lungă, la biroul său din Kremlin, ce scoate sufletul din cele trei echipe de telefoniste şi mesageri. De asemenea, unii, când pomenesc despre Lenin, îl descriu ca pe un ţăran care, duminica, cu şapca îndesată până la urechi, îi vizitează pe neaşteptate pe fermieri, stă de vorbă cu ei, îi ascultă, despicând firul în patru, dacă este nevoie, pentru a lămuri lucrurile, iar vara, dacă îl apucă seara, îşi întinde pardesiu pe o căpiţă de fân şi doarme acolo, până-n zori.
Desigur, fotografiile oficiale ale lui Lenin, că este la birou sau printre oamenii muncii, nu sunt imaginea exactă a adevăratei sale stări de sănătate. Adevărul este că lui Lenin nu-i place publicitatea făcută la adresa persoanei sale şi evită pe cât poate pictorii şi fotografii. Dacă, la o adunare de partid, cei prezenţi încep să-l aclame, le arată ceasul, spunându-le că pierd vremea sau, dacă devine nervos, din cauza ovaţiilor, părăseşte brusc sală, neevitând să devină răutăciuos de ironic. Când, într-o zi, Gorki a vrut să-l preamărească, intenţionând să scoată în relief rolul pe care l-a jucat în cadrul „Internaţionalei comuniste”, într-un articol scris în tonalităţi emoţionante, Lenin a cerut personal ca textul să nu fie publicat. După atentatul din 1918, sutele de articole publicate având ca subiect cariera şi sănătatea sa, l-au scos din sărite: „Această modalitate de a scoate pe cineva în prim plan este de nesuportat”, a spus el nervos la culme.
A făcut o adevărată criză de furie când a aflat că unii cineaşti, pitiţi în tufişuri, l-au filmat, după atentat, când a ieşit pentru prima dată afară, să se plimbe.
„Cred că a venit vremea, spunea Lenin de fiecare dată când avea ocazia, să se termine cu jubileele şi cu aniversările, să se treacă la treabă „
în iulie 1922, starea de sănătatea a lui Lenin cunoaşte o oarecare ameliorare. Din iunie, medicii îi dăduseră voie să primească câteva vizite. La insistenţele sale, chiar i s-a permis să facă o scurtă vizită la Kremlin.
„- L-am văzut, îi va spune mai târziu secretarul Internaţionalei roşii, André Nin revoluţionarul Victor Serge, când s-au întâlnit la Viena, l-am văzut, sprijinit de Nadejda şi de Buharin, cum îşi târa piciorul ca să poată merge, l-am văzut cum privea harta de pe perete, pe faţa sa citindu-se cât de îngrozit este că nu mai poate înţelege ce vede, l-am văzut cum lua creionul pentru a zmângăli cu greu o semnătură. Pur şi simplu, Lenin a ajuns să semene cu un strigoi, cu o persoană disperată ce se chinuieşte să-şi supravieţuiască lui însuşi… Buharin îl vizitează de multe ori la reşedinţa sa de la ţară, din Gorki. Când este în preajma lui, glumeşte, râde, spune glume, face orice ca să-l facă să se simtă bine; apoi, după ce pleacă, dacă Lenin este afară, se întoarce pe nesimţite, se piteşte după un tufiş şi-l priveşte îndelung pe Lenin, cu ochii plini de lacrimi… Ce să-i faci, bătrâne, este începutul sfârşitului !
-Şi după ce se va termina cu el? – a întrebat Victor Serge.

  • După? După moartea lui va începe lupta. Unitatea partidului, dacă mai există, deocamdată se datorează chiar umbrei a ceea ce a fost Lenin.”
    Troica nu mai are răbare
    Pentru Stalin, lucrurile sunt clare: Lenin nu-şi va mai reveni niciodată. De când „barosanu” a început să absenteze, din cauza bolii, Stalin îşi perfecţionează din ce în ce mai mult activitatea de

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Pe cuprinsul întregii ţări, vestea că Lenin este bolnav (ştirea a fost publicată în „Pravda” abia în data de 22 iunie) n-a îngrijoreat pe nimeni. Diferitele întâmplări de care a avut parte, în perioada exilului, uimitoarea sa întoarcere în Rusia, după ce a traversat incognito teritoriul Germaniei, norocul pe care l-a avut, rămânând în viaţă după atentatul lui Kaplan, toate acestea au făcut din el un fel de erou de legendă, iar oamenii de rând începuseră să se obişnuiască cu ideea că Lenin este… nemuritor. Când se vorbeşte despre el, este prezentat ca şeful ce nu oboseşte niciodată, ce lucrează cât este noaptea de lungă, la biroul său din Kremlin, ce scoate sufletul din cele trei echipe de telefoniste şi mesageri. De asemenea, unii, când pomenesc despre Lenin, îl descriu ca pe un ţăran care, duminica, cu şapca îndesată până la urechi, îi vizitează pe neaşteptate pe fermieri, stă de vorbă cu ei, îi ascultă, despicând firul în patru, dacă este nevoie, pentru a lămuri lucrurile, iar vara, dacă îl apucă seara, îşi întinde pardesiu pe o căpiţă de fân şi doarme acolo, până-n zori.
Desigur, fotografiile oficiale ale lui Lenin, că este la birou sau printre oamenii muncii, nu sunt imaginea exactă a adevăratei sale stări de sănătate. Adevărul este că lui Lenin nu-i place publicitatea făcută la adresa persoanei sale şi evită pe cât poate pictorii şi fotografii. Dacă, la o adunare de partid, cei prezenţi încep să-l aclame, le arată ceasul, spunându-le că pierd vremea sau, dacă devine nervos, din cauza ovaţiilor, părăseşte brusc sală, neevitând să devină răutăciuos de ironic. Când, într-o zi, Gorki a vrut să-l preamărească, intenţionând să scoată în relief rolul pe care l-a jucat în cadrul „Internaţionalei comuniste”, într-un articol scris în tonalităţi emoţionante, Lenin a cerut personal ca textul să nu fie publicat. După atentatul din 1918, sutele de articole publicate având ca subiect cariera şi sănătatea sa, l-au scos din sărite: „Această modalitate de a scoate pe cineva în prim plan este de nesuportat”, a spus el nervos la culme.
A făcut o adevărată criză de furie când a aflat că unii cineaşti, pitiţi în tufişuri, l-au filmat, după atentat, când a ieşit pentru prima dată afară, să se plimbe.
„Cred că a venit vremea, spunea Lenin de fiecare dată când avea ocazia, să se termine cu jubileele şi cu aniversările, să se treacă la treabă „
în iulie 1922, starea de sănătatea a lui Lenin cunoaşte o oarecare ameliorare. Din iunie, medicii îi dăduseră voie să primească câteva vizite. La insistenţele sale, chiar i s-a permis să facă o scurtă vizită la Kremlin.
„- L-am văzut, îi va spune mai târziu secretarul Internaţionalei roşii, André Nin revoluţionarul Victor Serge, când s-au întâlnit la Viena, l-am văzut, sprijinit de Nadejda şi de Buharin, cum îşi târa piciorul ca să poată merge, l-am văzut cum privea harta de pe perete, pe faţa sa citindu-se cât de îngrozit este că nu mai poate înţelege ce vede, l-am văzut cum lua creionul pentru a zmângăli cu greu o semnătură. Pur şi simplu, Lenin a ajuns să semene cu un strigoi, cu o persoană disperată ce se chinuieşte să-şi supravieţuiască lui însuşi… Buharin îl vizitează de multe ori la reşedinţa sa de la ţară, din Gorki. Când este în preajma lui, glumeşte, râde, spune glume, face orice ca să-l facă să se simtă bine; apoi, după ce pleacă, dacă Lenin este afară, se întoarce pe nesimţite, se piteşte după un tufiş şi-l priveşte îndelung pe Lenin, cu ochii plini de lacrimi… Ce să-i faci, bătrâne, este începutul sfârşitului !
-Şi după ce se va termina cu el? – a întrebat Victor Serge.

  • După? După moartea lui va începe lupta. Unitatea partidului, dacă mai există, deocamdată se datorează chiar umbrei a ceea ce a fost Lenin.”
    Troica nu mai are răbare
    Pentru Stalin, lucrurile sunt clare: Lenin nu-şi va mai reveni niciodată. De când „barosanu” a început să absenteze, din cauza bolii, Stalin îşi perfecţionează din ce în ce mai mult activitatea de

a săpa pe cei care nu sunt de partea lui.
Toţi funcţionarii care-i sunt credincioşi lui Tritsky au fost sistematic îndepărtaţi sau au primit în biroul lor un coleg care-i raportează totul lui Stalin. Profitând de una din multele „febre” ciudate ce-l trântesc la pat Trotsky, imobilizându-l în camera ce i-a fost rezervată la celălalt capăt al Kremlinului, Stalin a instituit funcţia de adjunct în cadrul biroului cu Lupta antireligioasă, funcţie în care a numit un om devotat lui: pe Iaroslavski.
Când a aflat cine a fost numit în această funcţie, Lenin a răbufnit: „Ia-ros-lav-ski ! Dar aveţi habar cine este, în realitate, Iaroslavski? Este un om de care râd şi curcile !”
Stalin face tot ce se poate pentru a pregăti terenul în favoarea sa. Pentru asta are neapărat nevoie de oameni care să-i mănânce din palmă. Revenirea lui Lenin la conducerea partidului, ceea ce înseamnă eficientizarea sa, anunţată pentru luna octombrie, în ciuda tuturor pronosticurilor pesimiste referitoare la sănătatea acestuia, reprezintă o mare ameninţare pentru planurile lui Stalin de a pune mâna pe conducere. Medicii au restrâns ziua de lucru a lui Lenin la cinci ore pe zi, iar săptămâna de lucru, la cinci zile. Lenin respectă cu sfinţenie acest ritm de lucru. Cu toate acestea, fără ştirea doctorilor, în fiecare seară, Lenin ia dosarele şi continuă o parte din mucă până noaptea târziu, împreună cu cele două secretare personale.
Face acest efort deoarece este conştient că zilele sale de luciditate vor fi din ce în ce mai puţine. Dar Stalin este suficient de isteţ şi viclean ca să-şi dea seama de ceea ce se întâmplă în realitate. A înţeles că zilele lui Lenin încep să fie numărate. De şase luni de zile, sub pretextul că trebuie să aibă grijă de odihna lui Lenin, de sănătatea lui, încetul cu încetul, Stalin i-a tăiat accesul la aproape toate sursele de informare. Lui Lenin îi este din ce în ce mai greu să recunoască Rusia, deoarece birocraţia a invadat ţara, modificând-o în rău, iar firele informaţionale ce leagă Comitetul central executiv de restul serviciilor sunt aşa de încâlcite încât doar secretarul general le mai poate da de cap. Iar secretarul general nu este altul decât însuşi Stalin, căruia această stare de lucruri îi convine de minune.
Poetul Maiakovski, considerat marele bard al Revoluţiei, înainte de a se sinucide, în timpul regimului stalinist, scrisese ironic o epigramă în versuri, vizând birocraţia impusă de funcţionari: „Cei ce nu se mai opresc din instituirea stării de asediu.”
„Nu înţeleg prea bine la ce se referă această poezie, spusese mirat Lenin, după ce citise epgra-ma ce-i fusese pusă pe birou, dar vă garantez că poetul are dreptate !”
Totuşi şeful Politburoului are alte motive de îngrijorarea decât epigrama lui Maiakovski. întotdeauna a visat ca partidul să fie locul unde membrii săi să cadă de acord, unde puterea politică să fie împărţită la tot mai mulţi oameni, unde fiecare să-şi aducă aportul, făcând propuneri, într-o totală libertate de exprimare. A acceptat totul, plutoanele de execuţie, exterminările fizice sumare, teroarea, doar-doar va vedea venind ziua în care partidul să fie forumul în care discuţiile să fie constructive, fără frica de a spune sincer ce crezi.
Dar, niciodată partidul nu a fost aşa de dezbinat ca acum. Dacă aveai ocazia să vezi partidul din interior, rămâneai cu gura căscată. Nimeni nu era de acord cu ce spuneau ceilalţi. Unul zicea hăis, altul spunea cea, exceptându-i pe Zinoviev, Kamenev şi Stalin care, legaţi printr-o ambiţie comună, au ajuns la o înţelegere secretă cu scopul de a-i pune beţe în roate lui Trotsky.
Astfel, deja începe să funcţioneze faimoasa „troica” ce le va permite celor trei bărbaţi, după moartea lui Lenin, să pună mâna pe putere şi să-i dea papucii lui Trotsky, şeful Armatei Roşii.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefes-tivist înseamnă înţelegerea viitorului, prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Peste 50 de intervenţii ale pompierilor dâmboviţeni în ultimele şapte zile

In ultimele 7 zile, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit la 50 evenimente: 7 incendii la gospodăriile populaţiei (locuinţe, anexe gospodăreşti etc.), 19 incendii de vegetaţie, 11 acţiuni pentru asigurare zonă, 8 acţiuni pentru asistenţă […]