Delir şi nebunie în perioada interbelică (XIX) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator
„Sire, am luptat cât s-a putut…”
Luni
Nu mai aveai unde să arunci un ac, aşa de multe cămăşi negre s-au înghesuit în trenul de noapte, împodobit cu steaguri tricolore şi capete de mort, ce a plecat fără o secundă întârziere. Dar, dimineaţa a trebuit să stea mai mult decât trebuia, din cauza mulţimii imense de admiratori ai lui Mussolini, care l-a înconjurat, împiedicându-l să plece. La Santa Marinella, cel puţin treizeci de mii de oameni au fost în stare maximă de delir, când şi-au văzut eroul apărând la fereastra compartimentului. Primit cu ovaţii de către fascişti, cu strigăte entuziaste de elevii ce n-au mai făcut ore, salutat cu mare respect de gărzile regale, aflate în timpul serviciului, cel ce este deja denumit Excelenţa Sa, „preşedintele Consiliului desemnat”, ajunge la Civitta Vecchia la ora zece şi patruzeci de minute. De acolo, a fost dus la Palat cu o limuzină purtând însemnele regale.
în piaţa împodobită cu un obelisc flancat de doi cai antici, signor Benito Mussolini coboară din maşină în faţa impunătorului edificiu rococo pe faţada căruia doar modestul semn heraldic a Casei de Savoia îi dă un aspect laic, pierdut printre orgolioasele embleme pontoficale. în vârful scărilor impozante se deschid, în faţa Ducelui, uşile înalte, păzite de doi cuirasieri, înţepeniţi în poziţia de salut.
Aşteptarea nu va dura mult, dar a fost de ajuns ca invitatul în Palatul Quirinal să poată savura paradoxul acestui moment privilegiat… Deci, a reuşit ! El, cel care în timpul manifestărilor publice anticlericale, înălţa pumnul către Dumnezeu, a ajuns acum să calce pe covoarele saloanelor dominate de atmosfera solemnă a locului, de la primul etaj, saloane concepute să găzduiască fastul vieţii de cardinal… în câteva minute, îl va saluta pe „Marele Inutil al Statului” – cum îi zicea pe vremuri agitatorul mulţimilor -, ce fusese, în timpul războiului, dat afară din învăţământ chiar de cadrele didactice ce nu tolerau republicanismul pe care-l afişa fără nicio reţinere. Da, îl va saluta, dar îi va impune voinţa sa, nu va ceda nici măcar cu un pas în faţa lui.
Umbra unui zâmbet apare pe faţa imobilă a Ducelui: va da dovadă regele că nu-i poartă ranchiună din cauza unor atacuri, de pe vremuri, în public, la adresa sa?
în urmă cu zece ani, în vara anului 1912, Vittorio-Emmanuele, însoţit de regină, se ducea la Panteon, pentru a aduce un omagiu tatălui său asasinat. Deodată, pe Corso Umberto, din mulţime ţâşneşte un tânăr zidar ce trage asupra maşinii, rănind doar un aghiotant, familia regală scăpând teafără. Aripa moderată a socialiştilor, reprezentată de deputaţii Bonomi şi Bissolati, protestează împotriva zidarului anarhist şi se grăbeşte să-i prezinte regelui mesajul de bucurie că a scăpat cu viaţă. Pantru Mussolini, acest gest a umplut paharul…
La congresul de la Reggio, va tuna şi va fulgera împotriva „lacheilor Coroanei”, cerând să fie daţi afară din partid.
Acum, succesorul lui Facta îi cere regelui funcţa de preşedinte al Consiliului, de ministru de Externe şi ministru de Interne. De pe poziţia de şef al poliţiei, Mussolini va deschide larg porţile fasciştilor ce vor controla oraşul, trecându-l „prin forţa armelor” sub deplina sa stăpânire. Pe jos, călare şi chiar în trăsuri, fasciştii pătrund în Roma, făcând glume ce stârnesc râsul, scoţând strigăte de ameninţare ce provoacă spaima. Miliţiile ocupă Bursa Muncii şi sediul cooperativelor muncitoreşti, apoi încep atacurile împotriva cartierelor locuite de cei de stânga. Trebuie să se grăbească, nu au timp de discuţii cu socialiştii…
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegerea viitorului, prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.