Centenarul Monumentului Eroilor de la Mănăstirea Dealu, marcat în prezența autorităților județene

Date:

La Mănăstirea Dealu a fost marcat astăzi un moment de profundă încărcătură istorică: 100 de ani de la ridicarea Monumentului Eroilor, dedicat ofițerilor, profesorilor și elevilor Liceului Militar „Nicolae Filipescu” care și-au dat viața pentru țară.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat importanța acestui simbol al sacrificiului și devotamentului, amintind că Dâmbovița este un județ în care istoria trebuie respectată și păstrată vie.

Avem datoria să cinstim memoria celor care au pus binele țării înaintea propriei vieți. Fiecare gest pe care îl facem astăzi contribuie la felul în care arată județul nostru și România de mâine”, a transmis Corneliu Ștefan. Acesta a punctat rolul administrației județene în protejarea patrimoniului și în transmiterea mai departe a valorilor care au definit generațiile trecute.

Monumentul Eroilor de la Mănăstirea Dealu rămâne unul dintre reperele morale ale județului, un loc care amintește de sacrificiul celor pentru care onoarea și iubirea de țară au fost mai presus de orice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...

Activitate educativ-duhovnicească dedicată Sfinților Trei Ierarhi, la Bucșani

Elevii Școlii Gimnaziale „Dora Dalles” au descoperit valorile prieteniei...

Rata șomajului în România: 3,29% la finalul lunii decembrie 2025

Peste 263.000 de persoane, înregistrate ca șomeri la nivel...

Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște se redeschide luna viitoare

Condiții moderne și sigure pentru elevi. Primarul municipiului Târgoviște a...