Temele rătăcirii sunt vechi, se pierd în negura vremurilor cum se spune, dar nu obosesc niciodată să reapară, să se facă din nou vizibile şi să ajute la expunerea nesiguranţei fiinţei, sau fiinţelor, care rezonează cu ele. Motivele sunt întotdeauna necunoscute, chiar dacă, în aparenţă, s-ar putea spune că este simplu de văzut, de aflat. De aici, tot acest proces de întrepătrundere, da căutare împreună a tot ceea ce le poate face să se manifeste, să fie transpuse, duse în transcendent şi aduse, din nou, în registrul vizibil al vieţilor.
Rătăcirea cu scopul căutării asidue, tenace şi permanentă, este marea provocare, este una dintre caracteristicile acestei cărţi, Camino, drumul spre lumină, de Ecaterina Petrescu Boton-cea, tema rătăcirii continue, a facerii şi a desfacerii momentelor şi a motivelor ei, repetabilă până la pierderea raţiunii de a mai putea stăpâni şi de a-i mai putea vedea marginile, capătul. Drumul, calea, se văd, dar nu au capăt şi, ca şi cum nu este de ajuns atât, se amplifică, se ramifică, se transformă şi se desfac într-un evantai de posibile alegeri, alegeri care, toate, se pare, ocolesc şi prelungesc ajungerea la(un) liman.
Imi doresc acest drum pe cărări neştiute, ca pe o evadare. Un câmp de maci ofiliţi într-o lume nebună, nedreaptă, şireată, bolnavă. Apoi, încetişor, declinul clipelor! Tot ce mă înconjoară are prea multă suferinţă. Alte zile. Ochii pbcaţi pierd lacrimi ca un vas din care a sărit smalţul…
Această desfăşurare a posibilităţilor de evadare, de fugă spre căutarea permanentă, uneori intermitentă, este benefică şi încântătoare, este dispusă să dăruiască putere celui/celei care vrea să îşi măsoare puterile cu magia parcurgerii acestor stări induse, de căutare. Ecaterina Petrescu Botoncea caută, caută să găsească şi să dea nume stărilor care se adună împrejurul ei, a inimii ei, şi încearcă să le numească, să le dea nume, pentru a le putea transforma în strigătul tăcut, strigăt care le singularizează, care îi permite să le izoleze şi să le înţeleagă. Tot acest proces de înţelegere şi de numire, şi tot acest drum spre lumină, aşa cum îl vede ea, este acel foc care nu arde, care nu arde, dar consumă fiinţa, este încărcat de cuvinte care încălzesc şi ajută în procesul de devenire, de acces la transcendent a cărui poartă de intrare o caută cu sprijinul fiecărui cuvânt.
Nu simt nicio urmă de îndoială. Doar oboseală şi multă dorinţă de uitare, de iertare, de topire în peisaj, de contopire cu eterul, cu cerul, cu infinitul, de odihnă pe solfegiile sufbtului. Vreau ca cineva să mă legene, să mă mângâie, să mă adoarmă câteva decenii…
Cuvintele găsiteşi folosite de Ecaterina Petrescu Botoncea ca să dea lumină, dau lumină! Cuvintele găsiteşi folosite ca să facă întuneric, fac întuneric! Viaţa, împreună cu vieţile înconjurătoare, care o scot în evidenţă, şi care o pun în lumină, are aduse la îndemână toate elementele pentru care s-a zbătut să le aibă, să le folosească, pentru a-i completa şi împlini drumul. Desfăşurarea tuturor acestor trăiri, stări, bucurii, ţipete, nefericiri, etc., nu este la îndemâna oricui şi asta face, acum şi aici, Ecaterina Petrescu Botoncea, ne arată şi ne explică, schimbând şi amestecând registrele tematice, un model uman îmbogăţit permanent de cele la care se referă şi se raportează, un model uman foarte bine dotat pentru a-şi purta luptele până la capăt, şi deloc pregătit pentru abandon. Camino, drumul spre lumină, este exact acest lucru: un manual care te învaţă, care te ghidează cu siguranţa dată de o viaţă încercată în toate aceste sensuri, un manual care nu îşi lasă învăţăcelul la greu şi care îi asigură parcurgerea în siguranţă, şi până la capăt, a drumului (care la) ales.
Iar mi-e sete, sete, sete… merg, merg, merg, drumul şerpuieşte prin pădure în toate felurile, nu mai pot gândi, sete, sete, merg…
Cale de întoarcere nu mai este, totul este gândit şi făcut pentru ca toată această desfăşurare de forţe na(ra)tive să încarce, la rândul lor, să îmbogăţească fizic şi, mai ales, spiritual, eventualul însoţitor. Camino, drumul spre lumină, este dâra luminoasă, caldă şi foarte vizibilă, este urma aprinsă până la incandescenţă pe care Ecateri-na Petrescu Botoncea o lasă pentru fiecare dintre cei care vor să încerce să meargă şi să vadă, să aibă şi să folosească acest firesc, natural şi încălzit de dragoste, de iubire, reper. Drumul pe care l-a lăsat luminat şi încălzit, este calea desăvârşirii, pe care autoarea a început-o singură şi pe care doreşte să o încheiem împreună.
Gabriel Enache
