Se pare că noua ediţie a Ligii a 3-a nici nu ar mai trebui să înceapă, adică nici nu ar mai trebui să se desfăşoare, toate echipele din Seria a 3-a neavând altceva de făcut decât să intre într-o hibernare prelungită, dacă luăm în calcul ceea ce vorbesc ca să nu-i ia somnul, comentatorii sportivi, desigur unii. Pe scurt, se consideră că pericolul letal pentru cele trei echipe dâmboiviţene din Seria a 3-a este Petrolul Ploieşti, echipă cu tradiţie, formaţia prahoveană având ca scop unic, promovarea în Liga a 2-a. Este nu numai o mentalitate, dar şi o viziune de…
Autor: Mircea COTÂRŢĂ
A fost o vreme când judeţul Dâmboviţa era un nume totuşi cu greutate în sportul românesc. Am avut un fotbal cu impact la nivelul Diviziei A, cum se spunea pe vremuri, Liga I, cum este denumită acum. Nu avea judeţul multe oraşe, dar se putea mândri cu o activitate sportivă performantă ce era cu adevărat sprijinită de administraţia vremii. Erau alte vremuri care nu vor mai fi niciodată. Pe atunci, concurenţa avea ca stimul prestigiul, satisfacţia produsă de victorie, o victorie curată, nu susţinută de aranjamentele de culise. Erau timpuri când se investea în sport pentru cel mai profitabil câştig:…
5 august 2017: Chindia Târgovişte -UTA Arad 0-1. Zi de doliu pentru locuitorii fostei Cetăţi de Scaun. Meciu s-a jucat pe o căldură insuportabilă, de parcă stadionul era amplasat la intrarea infernului. Începutul partidei nu a stat sub semnul curajului, ci al fricii. Ambele echipe s-au temut una de cealaltă, meciul demarând într-o tonalitate monotonă, specifică atitu-dinilopr de tatonare reciprocă, prima situaţie de gol consumându-se abia după prima jumătate de oră de la fluierul de început. Dan Roman (34′) a primit o minge de la Strătilă, a trimis cu capul, însă a lovit transversala. A fost ca un duş cu…
După cum s-au desfăşurat meciurile din Liga a 4-a dâmboviţeană, în sezonul competiţional care s-a încheiat, putem spune că de multe ori, nu am avut un campionat de fotbal ci unul de box, combinat cu cel de alergat şi arte marţiale. Pentru acest lucru nu sunt de vină doar jucătorii, ci, uneori, chiar spectatorii ce de multe ori au un comportament arboricol, de zici că sunt nepoţii celor care acum câteva mii de ani ciculau sărind din cracă-n cracă, consumând banane. Sperâm că orgnele locale vor avea grijă să asigure liniştea competiţională pe unele terenuri care numai de fotbal nu…
Deşi mulţi se uită cam de sus la echipele din Liga a 3-a, uneori justificat, dar de cele mai multe ori din cauza unor ifose de aşa-zişi cunoscători ai fenomenului, în realitate fiind doar nişte jalnici papagali provinciali, trebuie spus că această liga oferă spectatorilor, adesea, confruntări fotbalistice care, prin calitatea jocului prestat de fotbalişti, poate rivaliza cu umele confruntări din, chiar Liga I, unde nu de puţine ori ni se oferă meciuri oficiale mai mult decât leşinate. în acest an, în Liga a 3-a, judeţul Dâmboviţa va fi reprezentat de Flacăra Moreni, FC Ani-noasa şi Urban Titu, toate confruntându-se…
Gloria Corneşti: Moise – Vlad, I. Constantin, Gae, Fl. Nicolae – Nedelea, Enescu (60 N. Radu), Lungeanu, Mândru (82 A. Constantin) – M. Matei, Dragnea (60 Calofir). FC Aninoasa: Priseceanu – Marina, Neaga, Pahonţu, Diţă (72 C. Dinu) – Călinescu, Blas (82 G. Matei), Rusu, Grigorescu – Maican (59 Codroiu), I. Radu. FC Aninoasa nu prea mai are noroc. Plouă cu eşecuri peste echipa din Aninoasa mai rău decât o furtună cu grindină. Obstacolul numărul unu, pentru cei din Aninoasa, a fost, prin tradiţie, o tradiţie nedorită desigur, Flacăra Moreni. Dar, pentru a fi plină cu vârf cupa cu otrava…
Da, aşa poate fi considerată sesiunea parlamentară de ieri, una a instituirii dreptăţii şi a echilibrului financiar pentru unele categorii sociale, respectiv poliţiştii, sau pentru unele grupuri sociale, respectiv unii pensionari şmecheri sau taţi care au devenit peste noapte… mame. Deci, ieri, la ora 12:21, site-ul „Realitatea.net” a difuzat ştirea conform căreia Camera Deputaţilor şi Senatul au fost convocate în sesiune extraordinară, începând de marţi, pentru a fi introduse pe ordinea de zi OUG-urile adoptate vineri, privind pensiile speciale, indemnizaţiile pentru creşterea copilului şi salariile poliţiştilor. Pentru a se înţelege bine, sesiunea extraordinară era necesară pentru ca OUG-urile adoptate să…
Ieri, la ora 15.32 site-ul „Realitatea.net” a postat o ştire conform căreia Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a anunţat la finalul şedinţei Coaliţiei de guvernare că legea referitoare la pensionare va fi modificată în aşa fel încât persoanele care ies la pensie să nu se mai poată reangaja la stat. Conform afirmaţiei preşedintelui ALDE s-a stabilit „(…) ca odată cu pensionarea efectivă, să nu mai poată exista şi posibilitatea reangajării pe aceeaşi funcţie, în acelaşi minister sau în alte ministere. Oamenii trebuie să se hotărască: ori sunt pensionari, ori dacă sunt apţi de muncă rămân la muncă. Se va modifica…
Ieri, s-a întâmplat un lucru ce dă speranţe că românii, desigur nu toţi, doar cei care au curajul să se aventureze în spaţiul nesigur, deocamdată, al mediului privat, deci de ieri, luni 7 august, coaliţia de guvernare are în vedere, pentru perioada următoare, să se renunţe la impozitul de 5% pe dividende şi splitarea TVA-ului, cu sensul de suprimare totală, parţială sau controlată, termenul fiind preluat din domeniul IT. Anunţul, doar sub formă de declaraţie publică, a fost făcut de Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, subliniind însă că Executivul este responsabil de calendarul adoptării acestor măsuri fiscale asumate prin programul de…
După cum am relatat, conform informaţiei apărută pe „Realitatea.net”, în urma unei anchete, autorităţile au găsit 9 mărci care aveau standarde diferite din punct de vedere calitativ în România, faţă de ţările din Occident. Ministrul Agriculturii, domnul Daea, urgent şi-a făcut apariţia, sâmbătă, săptămâna trecută, în emisiunea domnului Hoandră, explicând calm: „În primul rand, niciun produs nu este periculos, că dacă era periculos şi era neconform, imediat autoritatea îl retragea”. Desigur, ministrul a făcut o concesie, neexcluzând varianta că şi producătorii români pun pe piaţă produse cu dublu-standard: „Aş ieşi din vadul realităţii dacă aş spune că nu există produse…
Ieri, prim-ministrul Mihai Tudose a cerut, la începutul şedinţei de Guvern, explicaţii de la Ministrul Agriculturii privind dublul standard la produsele alimentare. „Chiar suntem cetăţeni de mâna a doua?”, a întrebat retoric prim-ministru. În timp ce ministrul Agriculturii, Petre Daea, o scălda afirmând că nu poate publica marca celor nouă produse care sunt diferite în ţările din vestul Europei comparativ cu România, întrucât nu există o reglementare la nivelul UE privind acest lucru, Mihai Tudose i-a cerut ministrului Justiţiei să vină cu o normă internă. Conform site-ului „Realitatea.net”, lucrurile s-ar fi desfăşurat în felul următor: pe la ora 1, p.m.,…
Nu vă faceţi iluzii. Fiecare ministru este conştient că există şansa să nu poată rezista un mandat, dar, chiar dacă nu se discută public acest aspect, dacă prinde cel puţin un an,, îşi face plinul. Sunt, trebuie s-o spunem, şi miniştri corecţi, dar sunt puţini, nu pe cale de dispariţie. Marea miză a unui ministru este să nu se trezească cu DNA-ul la uşă, după ce-i expiră mandatul. De ce? Păi, dacă nu-şi dă girul pentru executarea unor comenzi ale celebrei clientele politice, cât e ministru, este lăsat să doarmă liniştit, apoi, dacă a supărat, este, mai devreme sau mai…
Noul premier al României este decis să ia taurul de coarne. Mai precis, este decis să pună cu botul pe labe pe toţi patronii escroci care s-au îmbuibat şi îngrăşat, sugând ca nesimţiţii din banul public, ban care provine din buzunarele tuturor românilor care muncesc. Cum muncesc românii, nu este un subiect, deocamdată, de discuţie. Problema este cu totul alta. Intenţia prim ministrului este lăudabilă prin onestitatea intenţiei sale, dar va reuşi? Toată lumea ştie, cu excepţia celor naivi sau proşti, că cei care se adaptă ca vitele din izvorul banului public, sunt în realitate membri de vază ai clientelei…
România a devenit ţara dramelor inutile, majoritatea dintre ele fiind provocate de politicienii de după 1 ianuarie 1990, ce au împânzit statul român precum păduchii. Că 99% dintrei ei sunt inculţi şi semianalfabeţi, mai treacă meargă, dar partea proastă este că, prin deciziile luate, în cei 27 de ani, au provocat drame individuale ireparabile şi au depopulat România prin stimularea emigrării. Cu toate acestea, fapta cel mai gravă este că au adus statul în imposibilitatea de a mai oferi un cadru financiar optim pentru apariţia de locuri de muncă. Şi uite aşa, tineri şi tinere au plecat în speranţa unei…
Deci, miercuri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat plenului Camerei Deputaţilor proiectul Legii salarizării, care se afla la vot final. Domnul Dragnea a susţinut că Legea salarizării unitare face ordine într-un sistem dominat de haos: „Legea salarizării unitare face ordine într-un sistem în care a dominat haosul, bunul plac şi discriminarea. Decalajul dintre cele mai mari şi cele mai mici salarii a fost redus la o dimensiune raţională. În acelaşi timp, legea aduce o creştere substanţială a salariilor mici. Ea se bazează pe câteva principii simple: la muncă egală, salarii egale; personalul din conducere are salarii mai mari decât cel…
Ieri, generalul Nicolae Ciucă, şetul Statului Major, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presa, că ţara noastră intenţionează să cumpere rachete americane Patriot, sisteme de rachete HIMARS şi a vehiculelor blindate de Juptă 8×8. În acest an va ti demarată procedura de achiziţie a bateriilor de rachete tip Patriot, dar şi a sistemelor de rachete HlMARS şi a vehiculelor blindate de luptă 8×8, au anunţat, joi, la Galaţi, în Poligonul Smîrdan, Florin Lazăr Vlădică, secretar de stat MApN. „Sperăm să avem un răspuns cât mai curând, pentru bateriile de rachete Patriot şi sistemele HIMARS (…) În curând vom…
Sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare şi aur financiar, primite cu titlu de moştenire ori donaţie sunt pregătite să fie impozitate cu 3% dacă depăşesc valoarea de 100.000 de euro, acelaşi impozit fiind pregătit să fie introdus şi pentru veniturile realizate de către proprietarii imobilelor naţionalizate la prima tranzacţionare a acţiunile emise de Fondul Proprietatea şi pe care le-au primit în schimbul acestor imobile. Guvernul a pregătit introducerea acestei limite valorice peste care va fi aplicat impozitul de 3% într-un draft de modificare a Codului Fiscal, aflat în discuţie, Sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare şi aur financiar,…
Deci, printre multele taxe eliminate, proprietarii de autoturisme, camioane, microbuze etc., s-au bucurat când au aflat că nu vor mai fi obligaţi să plătească timbrul de mediu. Bucuria a fost de scurtă durată, deoarece neplata timbrului a creat o gaură în finanţele statului, care se resimte, la nivel de buget consolidat. Atunci, unul dintre gânditorii actuali, care nu este urmaşul celui de la Hamangia, a ajutat guvernul şi clientela sa politică să iasă din impas: impozitul pe autovehicule ar putea fi calculat în funcţie de gradul de poluare. Măsura i-a surâs Ministerului Finanţelor, după ce timbrul de mediu a fost…
„Tărgoviştea literară” este predestinată se devină un reper cultural atât prin conţinutul său, cât şi prin tenacitatea colectivului de redacţie, care, după regretabila trecere în nefiinţă a fondatorului, domnul Eusebiu Platcu, continuă să menţină vie flacăra spiritualităţii proprie publicaţiei, acea spiritualitate care îşi afirmă existenţa atât diacronic, cât şi sincronic. De regulă, în spaţiul intelectual târgoviştean, o astfel de cronică ar respecta limitele impuse de o atitudine politicoasă şi afabilă, deoarece în această suburbie a culturii autohtone, cum este municipiului Târgovişte, nimeni nu vrea să supere pe nimeni, iar grupurile ce gravitează în jurul publicaţiilor locale, de obicei se află…
Luni sau marţi, tot aia e, preşedintele Klaus lohannis a făcut declaraţii la Palatul Cotroceni, şi a precizat, ieri, că are primele consultări cu partidele care au intrat în Parlament, pentru a nominaliza premierul. Şeful statului a mai spus că nu va renunţa la criteriile de integritate pentru desemnarea şefului Executivului şi a punctat că acestea nu sunt condiţionate de nicio altă lege. Pe de altă parte, preşedintele a dat de înţeles că nu ia în calcul dizolvarea Parlamentului, dacă nu se ajunge la un acord privind desemnarea prim-ministrului şi a afirmat că nu se teme de suspendarea din funcţie,…