Autor: Adrian NĂSTASE

– Proiectul urmăreşte implicarea unor grupuri de tineri din Moreni şi municipiul Torres Novas în activităţi sociale şi culturale şi este finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune La Moreni a avut loc Lansarea Oficială a Proiectului „Ambasadorul de tineret”, în prezenţa ing. Constantin Dinu, primarul municipiului, şi cu participarea echipei de implementare. Oficiile de gazdă, inclusiv la conferinţa de presă care a urmat, au fost făcute de Adrian Stângă, în calitate de manager de proiect. Este vorba despre un proiect finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, cu valoare de 19.320 euro, din care 1.230…

Read More

Pe finalul anului trecut, în lunile noiembrie şi decembrie, principalii indicatori ai activităţilor legate de turism au avut o evoluţie pozitivă. Raportat la perioada similară din 2011, numărul sosirilor în structurile de primire cu funcţiuni de cazare turistică a crescut cu 10%. în acelaşi timp, a crescut, cu 4,6%, numărul înnoptărilor. Pe parcursul anului trecut, numărul sosirilor înregistrate a depăşit 68.000, ceea ce înseamnă o uşoară creştere comparativ cu 2011. Dintre turiştii care au vizitat Dâmboviţa, 94,5% au fost români, restul fiind cetăţeni străini, în majoritate cetăţeni ai unor state membre ale Uniunii Europene. în ceea ce priveşte gradul de…

Read More

Preşedintele PDL Dâmboviţa, dpt. Florin Popescu, a criticat guvernul pentru modificările aduse Codului Fiscal prin OG nr. 8/2012. Florin Popescu s-a referit în mod expres la modificarea sistemului de impozitare a producătorilor agricoli şi a afirmat că „prin OG 8, din 23 ianuarie 2013, Guvernul USL a pus biruri pe ţărani. Guvernul a pus noi taxe pe ţăranii din toată ţara, pe ţăranii mai înstăriţi în mod special”. în opinia sa, înainte de toate, agricultorii trebuie sprijiniţi, nu impozitaţi suplimentar, pentru a putea face faţă concurenţei din afară, unde subvenţiile sunt mai mari şi se practică o agricultură mai modernă…

Read More

„Din punctul meu de vedere, alocaţiile pentru judeţul Dâmboviţa din Bugetul pe 2013 sunt insuficiente pentru continuarea proiectelor de infrastructură” – a declarat deputatul Florin Popescu, preşedintele PDL Dâmboviţa. „Săptămâna trecută am făcut un apel la conducerea judeţului dar n-am fost luat în seamă. De la Ministerul Sănătăţii nu vor veni bani pentru Spitalul Judeţean şi nu sunt prevăzute fonduri pentru începerea modernizării DN 71 -Bâldana – Târgovişte – Sinaia şi nici pentru DN 7 – Bâldana – Titu”. Florin Popescu a spus că au fost prevăzute 11 milioane lei pentru finalizarea podului peste Argeş, de la loneşti şi un…

Read More

Cu destule eforturi financiare, dacă avem în vedere posibilităţile reduse ale bugetului local, Primăria Luguleţu a reuşit să instaleze sisteme de încălzire cu centrală termică în toate instituţiile publice din comună. „Am avut o ordine, prioritate fiind instituţiile de învăţământ. Ultimele sisteme de încălzire au fost montate şi puse în funcţiune la Căminul Cultural şi dispensarul medical din Serdanu. În prezent, toate instituţiile au această facilitate, există mai mult confort şi mai multă eficienţă” – a precizat Ion Vlad, primarul comunei Lunguleţu.

Read More

Problemele grave cu care se confruntă (încă) cel mai mare agent economic din judeţ, numind aici Combinatul Mechel Târgovişte, sunt reflecate şi în indicatorii privind comerţul exterior. Astfel, pentru prima oară după ’90, metalurgia a ajuns pe locul doi ca pondere în totalul exporturilor realizate de firmele dâmboviţene. Dacă în urmă cu câţiva ani COST, Oţelinox, Erdemir ajungeau la o cotă de 50%, în 2012 ponderea a scăzut la 33,2%, mai mică faţă de contractele externe ale producătorilor de maşini, aparate şi echipamente electrice. Au rămas oarecum constante segmentele din industria chimică (6,9%) şi textilă (5,8%) şi tot pe parcursul…

Read More

Efectuarea lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară, pentru toţi proprietarii din comuna Corbii Mari, a intrat în linie dreaptă. Constantin Anghel, primarul localităţii, a precizat că este vorba de 3.725 de proprietari cu peste 17.500 de imobile. „Până acum au fost efectuate măsurătorile din teren, au fost realizate planurile parcelare şi se va intra în perioada în care vor putea fi depuse contestaţiile. Oamenii sunt foarte mulţumiţi pentru că efetu-area cadastrului gratuit îi scuteşte de cheltuieli de zeci de milioane de lei. Sunt familii cu mai multe imobile, care ar fi plătit chiar până la 10.000 lei noi, adică 100…

Read More

Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni, ne-a precizat că a fost aprobată externalizarea unor activităţi în folosul comunităţii. Acest obiectiv este atins prin transformarea Serviciului de dezvoltare, din cadrul primăriei, în societate comercială cu acţionar unic Consiliul Local Moreni. „Prin această schimbare avem o organigramă mai suplă la primărie şi noua societate comercială va putea să obţină venituri suplimentare prin prestarea de servicii şi pentru alţi clienţi” – a explicat primarul Constantin Dinu.

Read More

Comercianţii de autoturisme la mâna a doua îşi văd serios ameninţate profiturile, dacă nu chiar „afacerile”, odată cu introducerea aşa numitului „timbru verde”, menit să înlocuiască hulita taxă de primă înmatriculare. La adăpostul anonimatului, câţiva dintre cei care îşi fac veacul prin parcările transformate în târguri auto în miniatură au fost de acord că, în principiu, „taxă, timbru înseamnă acelaşi lucru, adică bani daţi la stat”. S-au schimbat însă radical opţiunile, întrucât – ne-a explicat unul dintre „dealeri” -noua formulă încurajează aducerea în ţară şi înmatricularea autoturismelor cu motorizare euro 2 sau euro 3, a căror vechime le încadrează din…

Read More

Datele comunicate de Camera de Comerţ şi Industrie arată o scădere a volumului exporturilor realizate de agenţii economici dâmboviţeni în primele trei trimestre din 2012. Concret, pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie au fost arondate comenzi la export în valoare totală de 500,8 milioane de euro, iar importurile au însumat 340,7 milioane de euro. Raportat la perioada similară din 2011, exporturile au fost mai mici cu 7,3% la valori exprimate în euro, pe fondul unei creşteri cu 10 % a importurilor chiar şi în aceste condiţii, soldul balanţei comerciale, pe primele trei trimestre din 2012, a înregistrat la nivel…

Read More

La două săptămâni după ce a lăsat problema indexării impozitelor locale cu rata inflaţiei la latitudinea autorităţilor publice locale, guvernul a revenit şi a tranşat această dispută. Vor putea menţine taxele şi impozitele anului trecut numai acele unităţi administrativ teritoriale care nu au datorii, incluzând aici arieratele către agenţi economici, credite bancare etc. în consecinţă, vor trebui anulate hotărârile de consilii locale, acolo unde s-a stabilit îngheţarea taxelor şi impozitelor şi ajustate proiectele de bugete locale pentru 2013. Anterior acestei decizii, autorităţile centrale anunţaseră că primăriile care nu măresc impozitele, indexându-le cu rata inflaţiei, nu vor primi fonduri de la…

Read More

Un bun exemplu, atât în ce priveşte siguranţa pietonilor, dar şi apectul estetic, îl întâlnim la Comişani. Cu bani de la bugetul local au fost betonate trotuarele şi fiecare proprietar a primit un ajutor de 100 lei, pentru repararea podeţelor. „Comuna arată mai bine şi oamenii nu mai circulă pe marginea drumului, expunându-se pericolului de a fi accidentaţi. Vom continua şi în acest an această activitate, în măsura în care ne-o vor permite banii. Dacă terminăm pe DJ 711, vom intra şi pe drumurile laterale” – a precizat Ion Bătrânu, primarul comunei Comişani.

Read More

Pentru luna noiembrie, pentru cei 74.300 salariaţi dâmboviţeni a fost calculat un venit salarial mediu brut de 1.708 lei, valoare căreia îi corespunde un salariu mediu net de 1.246 lei. Asta înseamnă o scădere de 0,7%, respectiv 0,6% faţă de luna octombrie şi reflectă reducerea medie cu 2% a veniturilor salariale din industrie şi construcţii. Pentru acelaşi interval, veniturile medii ale lucrătorilor din domeniul serviciilor a crescut cu 2%. Indicele câştigului salarial real pentru noiembrie 2012, faţă de luna octombrie 2012, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Dâmboviţa a fost…

Read More

■ Potrivit estimărilor vor plăti impozit 650-670.000 de fermieri, persoane fizice, care „sunt în piaţă”, adică obţin venituri din cultivarea pământului şi creşterea animalelor şi care primesc subvenţii de la stat. . Majoritatea ţăranilor, proprietari ai fermelor de subzistenţă, nu va fi afectată de introducerea acestei măsuri Potrivit unui proiect aflat în lucru la ministerul de resort, fermierii mai înstăriţi, persoane fizice, urmează să plătească un impozit stabilit în funcţie de dimensiunea exploa-taţiei agricole pe care o deţin. De la bun început trebuie făcută precizarea că nu vor plăti acest impozit ţăranii care cultivă cu cereale mai puţin de două…

Read More

Din punct de vedere statistic, toate fenomenele demografice au înregistrat scăderi în luna noiembrie, comparativ cu octombrie şi chiar noiembrie 2011. în maternităţile din judeţ s-au născut 369 de copii, cu 61 mai puţini decât în octombrie şi cu 38 faţă de noiembrie 2011. Numărul deceselor a fost de 524, cu 48 mau multe comparativ cu noiembrie 2011, rezultând un spor natural negativ de -155 persoane, de două ori şi jumătate mai mare în valoare absolută faţă de anul precedent. Au fost înregistrate numai 100 de căsătorii, jumătate raportat la luna anterioară şi au fost pronunţate, prin hotărâri judecătoreşti definitive,…

Read More

Pentru începutul lunii decembrie 2012, numărul şomerilor dâmboviţeni înregistraţi a fost de 15.394 persoane, în creştere cu 600 persoane faţă de luna precedentă şi cu peste 2.000 pe persoane faţă de luna corespunzătoare din 2011. în consecinţă, rata şomajului înregistrat a fost calculată la 7,5% în raport cu populaţia activă civilă totală a judeţului, cea mai mare valoare din ultimele 24 de luni. Rata şomajului din Dâmboviţa este cu 2,1 puncte procentuale peste media pe ţară (5,4%), bărbaţii fiind cei mai afectaţi de această situaţie.Din numărul total al şomerilor înregistraţi, numai 27,5% (mai puţine de o treime) primesc ajutor de…

Read More

Deşi în ianuarie 2012 se anunţau scumpiri peste scumpiri şi muţi analişti se întreceau în previziuni apocaliptice, situaţia nu a fost nici pe departe atât de sumbră, chiar dacă a fost an electoral şi economia a avut de suferit din cauza unei crize politice majore. în plus, ne-am confruntat cu efectele fenomenului de secetă, care a generat mari pagube în agricultură. în aceste condiţii, indicele preţurilor de consum, în luna decembrie 2012, faţă de decembrie 2011, a fost de 104,95%. Creşterea medie a preţurilor din ultimele 12 luni (ianuarie 2012 – decembrie 2012), faţă de intervalul precedent, a fost de…

Read More

În opinia deputatului PDL de Târgovişte, Florin Popescu, suma de „4.000 de lei pe lună este mult prea mare pentru o cazare decentă”. Acesta a fost de părere că nu astfel de subiecte trebuie să-i preocupe pe parlamentari, la începutul unui an care va fi „foarte greu din punct de vedere economic”. Florin Popescu a atras atenţia asupra situaţiei dificile în care au ajuns mulţi agenţi economici, ceea ce a condus la închidera de locuri de muncă şi creşterea ratei şomajului.

Read More

Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni, a enumerat reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe printre priorităţile administraţiei locale: „Pentru a demara cât mai repede reabilitarea termică a blocurilor, intenţionăm să facem încă din 2013 studiul de fezabilitate şi proiectele. – a precizat primarul Constantin Dinu. Reabilitarea termică înseamnă facturi mai mici la încălzire, dar şi un aspect exterior mai plăcut al acestor imobile”. Tot la Moreni sunt perspective şi pentru alte proiecte de mediu. Este vorba despre amenajarea unui parc fotovoltaic, dar şi despre o iniţiativă mai puţin cunoscută. Este luată în calcul posibilitatea exploatării unor izvoare termale subterane, apa caldă…

Read More

Preşedintele PDL Dâmboviţa, deputatul Florin Popescu, a vorbit despre perspectiva regionalizării, susţinând că Târgoviştea trebuie să fie capitală de regiune, aceasta fiind singura persepectivă care poate asigura dezvoltarea viitoare a judeţului. Florin Popescu a vorbit şi despre lupta care se dă între judeţe pentru atragerea structurilor regionale şi a declarat că „este datoria autorităţilor dâmboviţene, politice şi executive, să se implice pentru a demonstra capacitatea Târgoviştei de a fi capitală de regiune”. Târgoviştea a fost capitală a Ţării Româneşti, are o poziţie geografică avantajoasă şi trebuie făcute demersuri pentru a nu se mai ajunge la situaţia din anii ’60, când…

Read More