Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins apelul formulat de FC Brașov împotriva deciziei Administrației de licențiere a Federației Române de Fotbal de neacordare a certificării pentru sezonul 2023-2024 de Liga 2, astfel că trupa antrenată de Dan Alexa nu poate juca în Liga 2, unde își obținuse sportiv dreptul de a continua.
În locul FC Brașov va rămâne în Liga 2 Progresul Spartac, ultima echipă retrogradată la finalul ediției 2022-2023.
”Tribunalul Arbitral al Sportului a emis luni, 7 august, decizia privind neacordarea certificatului pentru participarea în ediția 2023-2024 a Ligii 2 în cazul Asociaţiei Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte.
Apelul clubului a fost respins și decizia comisiilor de licențiere a fost validată.
Prin urmare, AFC Progresul 1944 Spartac va evolua în ediția 2023-2024 a Ligii 2.
Federația Română de Fotbal a fost reprezentată de Adrian Stângaciu, manager al departamentului juridic FRF, și de Paul Ciucur, avocat FRF”, precizează FRF.
În urma retrogradării în Liga 3, FC Brașov a rămas fără buget, iar clubul finanțat de Consiliul Local al Municipiului Brașov este aproape de desființare!
Un lucru este cert din acest moment, după decizia TAS: toți jucătorii aflați sub contract cu FC Brașov sunt liberi să semneze cu orice echipă, având stipulată o clauză în contract în cazul în care nu s-ar continua la Liga 2. La fel și antrenorii.
O variantă luată în calcul ar fi continuarea în Liga 3 pe bugetul acordat Centrului de Copii și Juniori al FC Brașov cu cei mai talentați juniori, plus câțiva jucători brașoveni de la prima echipă care ar accepta diminuarea contractelelor, informează liga2.prosport.ro.
Noul sezon al Ligii 2 a debutat sâmbătă, 5 august, însă meciul în care ar fi trebuit să joace FC Brașov, acasă cu CSC Dumbrăvița, a fost amânat până la verdictul TAS. Verdictul ar fi trebuit să vină mai devreme, însă FC Brașov a recuzat arbitrul. Încă de atunci clubul a început să atace FRF și a dat semne că știe că nu va primi un verdict favorabil.
