MARCO DULCA E ÎNCÂNTAT DE PROGRESUL CHINDIEI

Date:

Sepsi Sfântu Gheorghe și Chindia Târgoviște au remizat, 2-2, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 25 a Ligii 1. Ambele formații continuă să se lupte pentru un loc în top 6, care ar însemna calificarea în play-off.

Unul dintre jucătorii cei mai importanți ai formației târgoviștene, Marco Dulca, e de părere că trupa sa a scăpat printre degete două puncte în urma partidei cu Sepsi.

„Un meci deschis în care am dominat prima parte. Din punctul meu de vedere sunt două puncte pierdute. Am încercat să apărăm acel 2-0 pe care l-am avut. Am luat două goluri proaste, norocoase pentru ei să zic așa.

Luptăm la fiecare meci, o luăm pas cu pas, iar dacă ajungem în play-off o să fie un bonus foarte mare și pentru noi, și pentru club. Suntem foarte mulți tineri, care pot să progreseze mult. Cu un antrenor precum Toni Petrea cred că putem să ajugem departe”, a spus Marco Dulca.

Chindia Târgoviște urmează să joace etapa viitoare contra celor de la Universitatea Cluj, vineri, de la ora 17:00, în DIRECT pe Digi Sport 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...