„Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri. Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care prin proprie decizie ating şerpi şi sunt imprudente. Şerpii veninoşi nu ataca decât atunci când sunt atacaţi sau surprinşi. Daca locuiţi sau călătoriţi în zone in care există şerpi, îmbrăcaţi haine ce va acoperă picioarele. Nu păşiţi, nu vă aşezaţi pe pământ, nu mutaţi lespezi de piatră înainte de a verifica locul. Dacă aţi observat un şarpe la distanţă, ocoliţi-l fără a-l provoca, iar dacă e foarte aproape, rămâneţi nemişcat, pentru că, în general, se îndepărtează singur.
Singurele specii de șerpi veninoși din România sunt viperele, răspândite neuniform pe tot teritoriul țării, mai puțin în centrul și sudul Munteniei și Olteniei, dar ajungând în Carpaţi şi la peste altitudinea de 2000 de metri”- au transmis salvamontiștii.
Totuși, turiștii sunt îndemnați să nu se alarmeze și să nu renunțe la turele montane, pentru că „viperele au existat dinainte ca omul sa înceapă să meargă pe munte! Nu sunt nici mai multe și nici mai puține, sunt doar mai vizibile în media!”
MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN CAZ DE MUȘCĂTURĂ DE VIPERĂ
COMISIA MEDICALĂ SALVAMONT ROMÂNIA
Manifestările clinice ale mușcăturii de viperă depind de mai mulți factori: cantitatea de venin injectat, localizarea mușcăturii, starea de sănătate a victimei. Veninul poate să ducă la apariția unor efecte atât locale cât și sistemice (ale întregului organism), urmate rareori de deces, decesele survenind în special la copii (din cauza unei doze mai mari de venin raportat la greutate) și la vârstnici.
Semne si simptome ale mușcăturii de viperă: locale – urme ale mușcăturii, edem („umflare”) local, flictene (vezicule) hemoragice; sistemice (generale)- febra, transpirații, greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, lipotimie („leșin”), dificultăți de respirație, durere toracica, convulsii, coma, alte manifestări neurologice, hemoragii, urticarie, soc anafilactic (edem al feței, limbii, cailor aeriene, dificultăți de respirație, șoc – tensiune arteriala prăbușită, puls periferic nepalpabil).
Clasificarea mușcăturilor de viperă după gradul de toxicitate
-Gradul 0 (fără reacție toxică ) – urme ale mușcăturii, fără edem („umflare”) local .
-Gradul 1 (reacție toxică minimă ) – edem („umflare” ) local în jurul mușcăturii, fără reacție sistemică.
-Gradul 2 (reacție toxică moderată) – edem al întregului membru mușcat, reacție sistemică minimă (vărsături, hipotensiune arterială tranzitorie).
-Gradul 3 (reacție toxică severă) – edem care se extinde rapid spre trunchi, stare de șoc, hemoragii sau alte reacții sistemice.
Masurile de prim ajutor constau în :
-Liniștirea pacientului, evitarea mobilizării inutile a acestuia; acesta va fi așezat întins pe spate (sau în poziție laterală de siguranță, dacă este inconștient ) într-un loc sigur, la adăpost de un eventual alt atac al șarpelui;
-Apelarea Numărului Unic de Urgență 112 sau a Dispeceratului Național Salvamont – 0372126668, pentru a anunța evenimentul și a oferi detalii asupra stării victimei și a localizării acesteia (eventual coordonate GPS);
-Se curăță plaga cu apă oxigenată sau cu apă curată;
-Se scot eventualele inele, brățări sau altele asemenea de la nivelul membrului mușcat deoarece în caz de apariție a edemului, înlăturarea lor va fi foarte dificilă, iar acestea vor acționa ca un garou;
-Proximal de plaga mușcată se aplică un pansament cu o fașă elastică pentru a încetini diseminarea veninului pe cale limfatică. Bandajul elastic se scoate numai la spital, după administrarea serului antiviperin (dacă acesta este indicat). Bandajul nu trebuie aplicat prea strâns, pentru a nu împiedica circulația sanguină arterială, cât „să se poată introduce un deget sub bandaj”;
–NU se practică incizii sau „cauterizări” la nivelul mușcăturii* NU se „stoarce” plaga* NU se recomandă aplicarea de gheață sau garou* NU se aplica diverse substanțe sau curent electric la nivelul plăgii* NU se încearcă capturarea șarpelui* NU se recomandă utilizarea dispozitivelor de aspirație a veninului* NU se aspiră veninul cu gura;
-Membrul mușcat se imobilizează într-o atelă, pentru a împiedica contracțiile musculare care favorizează circulația limfatică; membrul respectiv va fi menținut în poziție neutră sau mai jos decât nivelul cordului și nu mai sus decât acesta;
Șocul anafilactic se tratează de urgență prin administrarea de Adrenalină, existând în farmacii sisteme de auto-injectare cu Adrenalină (Anapen, Epipen) intramuscular, acestea putând fi incluse în baremul trusei de prim – ajutor (daca persoana se cunoaște cu alergii severe). Pe lângă administrarea de Adrenalină este utilă și administrarea de antihistaminice (acestea pot fi administrate și în reacțiile anafilactice mai ușoare, iar Adrenalina se administrează doar în formele severe – șoc anafilactic);
-In caz de instalare a stopului cardio-respirator se aplică manevre de resuscitare cardio-pulmonară;
-Pacientul va fi transportat la spital pe targă, evitându-se mobilizarea acestuia (pacientul nu va umbla).
-Serul antiviperin se va administra doar la spital, dacă gradul de toxicitate este moderat-sever.
