SORANA CÎRSTEA, START LANSAT LA MIAMI

Date:

Sorana Cîrstea (30 de ani, 62 WTA) s-a calificat în această seară în turul II la Miami, după victoria în minimum de seturi, reuşită contra americancei Katrina Scott (16 ani, 443 WTA), scor 6-2, 6-2.
Posesoare a unui wild-card, Katrina Scott, jucătoare născută în 2004, nu i-a putut face faţă Soranei Cîrstea. Jucătoarea noastră sa impus de o manieră autoritară, cu un dublu 6-2 după doar 62 de minute de joc.
Sorana a încheiat meciul cu un procentaj de 68% al punctelor câştigate pe primul serviciu. Pe durata partidei, Cîrstea a reuşit nu mai puţin de 5 break-uri.
În turul secund, Sorana Cîrstea va avea o misiune înzecit mai complicată. Jucătoarea noastră se va duela cu estona Anett Kontaveit (24 de ani, 25 WTA), care o conduce pe Sorana cu 3-0 în raportul meciurilor directe. Ultima oară, cele două s-au întâlnit chiar la începutul lunii martie, la Dubai, când Kontaveit s-a impus cu 64, 7-5.
Recent, Sorana Cîrstea a primit o veste bună: a primit o derogare şi va putea evolua pentru România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
„Din fericire, voi juca la Olimpiadă! Am fost contactată de federaţie, am înţeles că s-a obţinut o derogare pentru mine. M-au întrebat dacă doresc să joc şi am spus „da!”. Este o onoare, am jucat două Olimpiade, la a treia am fost accidentată. Normal, vreau să joc, dacă s-a obţinut această derogare. Nu am cerut-o eu, dar a venit din partea lor şi atunci m-am bucurat”, a comentat Sorana Cîrstea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...