Măsuri de susţinere a mediului de afaceri prelungite până la 30 iunie 2021

Date:

În procesul de susţinere a mediului de afaceri în contextul pandemiei de Covid-19, guvernul a emis o serie de reglementări pentru prelungirea acordării unor ajutoare în domeniul relaţiilor de muncă şi pe parcursul anului viitor şi pentru a asigura mai multă flexibilizare la acordarea acestora.
Modificările sunt binevenite, în contextul în care se aşteaptă ca starea de alertă să fie menţinută pentru o bună perioadă de timp şi în anul următor dar sunt instituite şi formalităţi suplimentare.
Astfel, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului cu nr. 211/2020 (1), ce reglementează, în esenţă, prelungirea aplicării unor măsuri de susţinere a mediului de afaceri. Tot în prima jumătate a lunii decembrie a fost promulgată şi Legea nr. 282/2020 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 (2) prin care sunt aduse modificări privind mecanismul de reducere a timpului de lucru a salariaţilor (kurzarbeit), dar şi cu privire la ajutorul pentru telemu-ncă.

  1. Prelungirea unor măsuri de sprijinire a angajaţilor şi profesioniştilor
    Prin intermediul OUG nr. 211/2020 se prelungeşte, până la data de 30 iunie 2021, măsura şomajului tehnic suportat din bugetul asigurărilor de şomaj pentru salariaţii societăţilor care îşi desfăşoară activitatea în domenii în care există în continuare restricţii, salariaţii societăţilor a căror activitate se suspendă ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de direcţiile de sănătate publică şi pentru alţi profesionişti.
  1. Modificări privind reducerea timpului de lucru (kurzarbeit)
    Prin intermediul HG nr. 1046/2020, Guvernul a prelungit aplicarea măsurii reducerii timpului de lucru (kurzarbeit) până la data de 30 iunie 2021. Aşadar, de principiu, angajatorii vor putea recurge şi în prima jumătate a anului viitor la această măsură de sprijin în cazul reducerii de activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

DÂMBOVIȚEANUL FLORIN TĂNASE SUNĂ ADUNAREA

FCSB a înregistrat un nou eșec în SuperLiga, al treilea din...

SORANA CÎRSTEA A PĂRĂSIT CONCURSUL DE DUBLU LA CINCINNATI

Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaia (România/Rusia) a fost eliminată, duminică, în...

CUM A FOST PRIMA ETAPĂ DIN LIGA A II-A

2 portari născuți în 2008 au debutat ca titulari în...