
„Există un atac concertat împotriva PRO România din partea ambelor partide politice mari, care încearcă să preia oameni chiar şi pe ultima sută de metri.
Eu sunt prieten cu Nelu Mocioalcă, înţeleg că a existat şi un anume tip de presiune din partea PSD. Ei au candidat în alianţă la Caraş-Severin. A fost probabil preocupat şi de situaţia candidaturii proprii. La Caraş-Severin lucrurile sunt mai complicate ca în Dâmboviţa. De exemplu, PMP este acolo mai puternic decât PRO România. Este o decizie personală. Dimineaţă mi-a spus că-i pare rău că nu mi-a spus, dar i-a fost teamă să nu îl întorc din drum.
Nicu Bănicioiu este un om care beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Aţi văzut declaraţia lui. I-a aparţinut iniţiativa de a nu candida, era propunerea noastră pentru locul 1 la Camera Deputaţilor la Iaşi, şi solicitarea către Parlament de a proceda la ridicarea imunităţii, pentru că nu are nimic să-şi reproşeze din activitatea de ministru”, a declarat Adrian Ţuţuianu, coordonatorul Pro România Dâmboviţa, imediat după înregistrarea candidaturilor.
Tuţuianu este convins că sunt interese şi la PSD şi la PNL pentru slăbirea Pro România dar rămâne optimist, apreciind că plecarea lui Mocioalcă şi retragerea fostului ministru al Sănătăţii nu vor avea o influenţă asupra scorului de la alegerile parlamentare.