Clădirile dau la o parte bucăţi mari de aer, se aşază pe fragmente de spaţiu şi se arată dezinvolt privirilor care le întâlnesc, care le văd şi care, mai târziu, simt nevoia să le revadă, să le redea noua dimensiune, cea din momentul noii întâlniri, al acelei întâlniri, ultima, care este de fiecare dată aceea a revelaţiei, aceea care descoperă cu adevărat. Fiecare nouă privire, fiecare nouă întâlnire cu imaginea şi cu statura unei construcţii, este aceaîntâlnire care le completează pe cele care au mai avut loc, sau care deschid pentru prima dată privirea celui care, de aici, începe să vadă.
În expoziţia case, turnuri şi biserici avem ocazia să vedem altfel, sau din nou, clădiri reprezentative ale Târgoviştei, clădiri care se înscriu firesc în ţesătura urbană a localităţii, care sunt rezultatul unor colaborări benefice între arhitecţii lor şi beneficiari şi care, mai departe, îşi duc, mai mult sau mai puţin în linişte, viaţa de obiect, de edificiu aparţinător al spaţiului în care a fost construit şi aşezat.
Case, turnuri şi biserici este un fel de proză aşezată în imagini, un foileton atins şi pătruns firesc şi de melancoliile şi bucuriile poeziei, dar şi de încărcătura artistică firească pe care ochiul exersat, expert şi atent al fotografului îl alocă fiecărei imagini în parte. Fiecare planşă fotografică are încărcătura pe care compunerea ei o susţine teoretic şi chiar ştiinţific. Putem să vedem cu uşurinţă şi, mai departe să învăţăm, că alegerea unei siluete construite, a unui spaţiu în care să o aşezi şi să o integrezi nu este la îndemâna oricui, şi că, fără suportul unui arhitect, al unui artist care să vadă complexitatea aşezării urbane, lucrurile pot degenera, pot degenera şi chiar strica pe termen lung fragmente destul de mari ale unui spaţiu mai mult sau mai puţin sacru sau sobru, mai mult sau mai puţin delimitat şi impus ca disponibil să găzduiască ceea ce s-a conceput a fi construit pe suprafaţa, pe amprenta la sol a lui.
Arhitectul Emil Stănescu susţine, cu un suport teoretic foarte srios şi aplicat, întregul ansamblu expoziţional, îl face pe privitor/cititor să înţeleagă şi să se poată mişcanatural printre concepte şi reguli urbanistice, arhitectonice şi arhitecturale, făcând ca totul să se transforme într-o plimbare imagistico – narativă complexă, şi puternic amplificată, cu paşii folosiţi de obicei la flanări obişnuite, la mici perioade de peripatetizări personalizate. Meritul expoziţiei este şi acela că, dincolo de (re)cunoaşterea oraşului vizitat parcurgând-o, se poate merge firesc şi în interiorul întregului complex urbanistic, se poate înţelege metoda citadi-nizării corect arhitecturale a unei comunităţi şi se pot dezvolta mai departe teorii care să compună şi să populeze teritorii evitând grotescul şi nefirescul care au început să se impună în ultimii ani.
Case, turnuri şi biserici este una dintre expunerile necesare care trebuie să devină act frecvent şi formator între şi în afara graniţelor oricărei comunităţi, ale oricărei zone care se vrea locuită şi aşezată sub aripile protectoare ale eleganţei şi ale bunului simţ.
Gabriel Enache
