
La prima probă scrisă a Examenului Naţional de Bacalaureat, sesiunea august -septembrie 2020, proba E).a) -Limba şi literatura română, desfăşurată astăzi, 24 august, au participat 276 de candidaţi din 337 de înscrişi.
Nu s-au prezentat 61 de candidaţi, în timp ce un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.
Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil din cadrul examenului naţional de bacalaureat (2020).
Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.
La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor -RGPD).
Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.