
Adrian Bercu se numără printre foarte puţinii consilieri locali actuali care se vor regăsi şi în viitorul grup liberal din CLM Târgovişte. În cadrul viitoarei echipe va urmări cu precădere problematica de mediu la nivelul Municipiului Târgoviţe şi a prezentat în acesr sens proiectul „AER curat”.
„Principala cauză a poluării în Târgovişte este traficul rutier. Dar traficul nu este singura problemă. Concentraţia de noxe şi particule este influenţată şi de şantierele din Târgovişte, de gropile de gunoi, de sistemele de încălzire individuale, Târgovişte trebuie să înveţe din
experienţa altor oraşe europene care au fost în aceeaşi situaţie. Există numeroase măsuri care au dat rezultate şi pe care le putem folosi şi noi.”
Adrian Bercu a vorbit aici de devierea traficului greu pe variantele ocolitoare, modernizăm parcului auto al Companiei de transport public, cu accent pe soluţiile cele mai prietenoase cu mediul: autobuze electrice sau autobuze cu emisii scăzute de noxe.
Pentru pădurea Priseaca târgoviştenilor, proprietate a Municipiul Târgovişte, în suprafaţă de 366,6 ha, liberalii propun amenajarea şi dezvoltarea de facilităţi care să redea acest areal târgoviştenilor:”Aici ne referim la facilităţi de acces pietonal, cu bicicleta şi auto. Facilităţi de camping, recreere, trasee de drumeţii şi aventuri. Aş vrea să vă dau un exemplu de ce se poate realiza, am fost recent la Dino Parc Râşnov, unde Administraţia împreună cu investitori privaţi, au dezvoltat un adevărat reper turistic care a ajuns să genereaze mai multe venituri decât Cetatea Râşnovului.”
Nu în ultimul rând, în proiect este prevăzută încurajarea transportului alternativ şi dezvoltarea infrastructurii piet-onale: „În Târgovişte trebuie să avem peste 40 de km de piste de biciclete, adică mai mult de dublu faţă de cât avem acum. Avem neoie de extinderea zonelor piet-onale, zone cu utilizare mixtă şi să încurajăm toate formele moderne de transport alternativ, inclusiv car-sharing, bike-sharing şi soluţii inovative. Avem un oraş frumos şi avem mulţi locuitori care preferă să meargă pe jos sau cu bicicleta decât să stea blocaţi în maşină.
GUNOIUL
în primul rând ne propunem o schimbare de perspectivă asupra deşeurilor municipale. Să le privim mai puţin ca „GUNOI” ceva rău, urât de care trebuie cu orice preţ să scapi… şi să le tratăm mai mult ca pe O RESURSĂ care exploatată corect, poate aduce plus valoare. Când vorbim de deşeuri menajere, va trebui să vorbim obligatoriu de 4 fracţii, colectarea selectivă nu mai este un moft, este lege.
Pentru a transforma GUNOIUL în DEŞEURI MUNICIPALE cu valoare de resursă, avem în vedere 3 aspecte:
- Motivarea şi Educarea populaţiei pentru separarea fracţiilor – colectarea selectivă nu se face nici în maşini şi nici la groapă, colectarea selectivă începe în casa fiecăruia dintre noi. Exemplul personal.
- Spaţii de colectare, pubele de gunoi. în aceste spaţii avem nevoie de investiţii serioase. Trebuie să fie prietenoase, curate, să inspire încredere cetăţenilor şi nu silă şi dezgust.
- A 3-a problemă pe care o vedem la nivelul Oraşului – Transportul care trebuie să fie adaptat la fracţiile colectate şi la specificul cartierului – Vedem CAMIOANE
DE GUNOI care vin să ridice un tomberon, strecurându-se prin parcările foarte aglomerate – rezultând inevitabil accidente.
ENERGIE
Vorbim de energie, vorbim despre 2 componente: EFICIENTIZARE şi GENERARE. Aşa cum a prezentat colegul meu Virgil Ilie, în componenta de digi-talizare. Ne propunem EFICIENTIZAREA tuturor serviciilor primăriei în relaţia cu cetăţenii, iar asta înseamnă implicit o reducere a consumului de energie.
Scopul nostru este PRIMĂRIA INDEPENDENTĂ ENERGETIC, dar pentru independenţă, nu este suficient să reducem consumul, trebuie şi să produci. în acest sens ne propunem atragerea de finanţări europene, pentru acoperirea tuturor instituţiilor publice cu panouri foto-voltaice.
Sunt absolvent de inginerie la UVT, la momentul când mi-am finalizat eu studiile, nu am dispus de facilităţile existente astăzi, facultatea a reuşit să finalizeze mai multe centre de cercetare, printre care Centrul de cercetare pentru Inginerie Electrică, Electronică şi Tehnologia Informaţiei, ce ne propunem este dezvoltarea unor parteneriate cu Universitatea Valahia din Târgovişte care să potenteze cunoştinţele din zona universitară şi să genereze soluţii pentru comunitate şi oraşul Târgovişte.


