
Oana Vlăducă, deputat Pro România de Dâmboviţa, a dezvoltat în această dimineaţă un subiect de actualitate în activitatea parlamentară, respectiv moţiunea simplă, depusă la Camera Deputaţilor împotriva ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei – Ion Ştefan: „Îl cunoaştem toţi drept „ministrul Grindă” – după încercările sale epuizante de a explica public cum i-a ieşit propria casă atât de mare de la o „grindă greşită”. Citez: Nu sunt băiat pretenţios, aşa. La mansardă nu cred că am urcat de două ori pe an, aşa a fost, a greşit constructorul o grindă şi a ieşit mansarda etaj. Dar, asta e viaţa.
Îl mai cunoaştem pe domnul ministru Ştefan din dificultăţile îngrijorătoare de a pronunţa pe silabe prescurtarea
Programului Naţional de Dezvoltare Locală – PNDL.
Îl mai cunoaştem de când s-a plâns, în direct la o emisiune TV, că lap-topurile pe care le folosesc angajaţii din minister sunt prea mici şi le-a făcut subalternilor săi o caracterizare halucinantă: Ei sunt oameni, au CNP şi ei, sunt oameni ca şi noi cu mâini şi cu picioare, cu ochi (…) se nasc sau sunt născuţi, vin la servi-ci, se trezesc dimineaţa.
Aşadar, o colecţie de gafe cum rar ne-a fost dat să întâlnim la vreun ministru în 30 de ani.
Din păcate, autorul acestor gafe nu este un personaj marginal, pe care să-l putem ignora, chiar când spune prostii monumentale. Domnul Ştefan – „grindă” administrează unul dintre cele mai mari bugete ale Guvernului şi de el depinde dezvoltarea comunităţilor locale din România. Din acest punct mai departe, lucrurile încetează să fie amuzante.
Vă spicuiesc din textul moţiunii cele mai importante aspecte pe care i-l reproşăm actualului ministru al Dezvoltării, motive puternice care să determine demisia / demiterea sa din Guvern:
Fals în declaraţii publice
Ministrul Ion Şten şi-a început mandatul cu un fals, de la care i se trage şi bine-cunoscuta poreclă de „Ministrul Grindă”. Vorbim de două declaraţii de avere cu un conţinut contradictoriu, dar care poartă aceeaşi semnătură a domnului ministru. Două declaraţii, în care acesta declară, pentru acelaşi imobil din municipiul Focşani, o suprafaţă diferită: 910 metri pătraţi în declaraţia din iunie 2019 şi 524 metri pătraţi în declaraţia din noiembrie 2019.
Este un fals încă nelămurit prin declaraţiile publice ale ministrului. Ne-a
spus despre constructorul care i-a greşit o grindă şi care a transformat astfel mansarda în etaj. A recunoscut public şi faptul că nu a făcut recepţia casei şi că, din acest motiv, a plătit la Primărie o taxă de zece ori mai mică, timp de vreo 10 ani. Dar nu a dat nicio explicaţie care să lămurească diferenţa uriaşă dintre cele două declaraţii. Cum e posibil ca, în doar 5 luni, suprafaţa unei case să scadă cu aproape 400 mp? Nu ştim răspunsul! Dar ceea ce ştim sigur e că una dintre cele două declaraţii este falsă.
Descurajarea luptei anti-corupţie
În schema de reorganizare a Ministerului pe care îl conduce, domnul Ion Ştefan a redus Direcţia de integritate şi anti-corupţie a ministerului la un rol minuscul. De la o direcţie cu zeci de angajaţi responsabili cu implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, atât în cadrul instituţiei, cât şi la nivelul întregii administraţii publice din România, structura de anticorupţie a MLPDA s-a transformat într-un firav compartiment cu una sau două persoane angajate!
Vorbim de un sector unde se derulează peste 15.000 de proiecte de lucrări publice, finanţate din bani publici, româneşti sau europeni. Este o abordare diametral opusă faţă de discursul public al PNL, mare apărător al luptei anti-fraudă, anti-corupţie.
Disponibilizări ilegale, pentru rudele şi amicii miniştrilor
Reducerea structurii de integritate are în spate o motivaţie premeditată legată de deciziile controversate luate de domnul Ion Ştefan. O structură puternică de integritate ar fi fost, de bună seamă, în totală opoziţie cu numirile de rude şi
apropiaţi în funcţiile ministeriale. O structură puternică de integritate în cadrul ministerului ar fi reprezentat probabil un obstacol în disponibilizările ilegale întreprinse de ministru, pentru a face loc altor rude, amici şi politruci ai ministrului Ştefan.
Sunt nu mai puţin de 26 rude, rubedenii, cunoştinţe, pile şi relaţii ale ministrului Grindă care au fost puse în funcţii şi sinecuri pe banii de la stat. Verişori, fini, cumetri, consilieri personali, foşti chelneri sau manichiuriste şi un întreg pomelnic de politruci din cercul de încredere al ministrului Grindă au împânzit cu toţii structurile Ministerului Dezvoltării şi ale administraţiei publice centrale şi locale.
În paralel cu implantarea în funcţii publice a cumetrilor şi pilelor sale, ministrul Ion Ştefan a declanşat o adevărată epurare politică în ministerul pe care îl conduce!
Caracterul nelegal al disponibilizărilor făcute de Ion Ştefan este atât de evident! Nu se respectă termenele legale de preaviz şi de concurs, se încalcă numeroase legi şi decizi ale Curţii Constituţionale şi, în general, totul este o făcătură abuzivă
Întrebare: cine şi din ce bani va achita prejudiciul produs de ministrul Grindă, atunci când angajaţii vor câştiga procesele în instanţă? Cine va rezolva toate problemele ce vor apărea când aceşti angajaţi disponibilizaţi ilegal vor trebui reîncadraţi şi vom ajunge din nou să avem două sau trei persoane pe acelaşi post cum s-a mai întâmplat în alte guvernări PNL?
Pentru toate aceste motive şi pentru multe, multe altele, decenţa ar impune demisia / demiterea dlui ministru Ştefan. Dar am mai căutat decenţă şi cu alte ocazii în acest Guvern şi n-am găsit nimic”, a spus dpt. Oana Vlăducă.