Drumul Naţional 71 care face legătura între Târgovişte şi Sinaia a fost blocat, în Pucioasa, de 100 de oameni nemulţumiţi de starea carosabilului. Locuitorii spun că de trei ani, asfaltul a fost spart de primărie şi lăsat aşa, spre disperarea proprietarilor de maşini şi nu numai. Jandarmii şi poliţiştii au fost şi ei în zonă pentru a evita un scandal. Oamenii din Pucioasa şi-au luat soarta în propriile mâini. Sătui de mocirla din oraş şi de faptul că, în opinia lor, Primăria Pucioasa nu face absolut nimic pentru a le uşura viaţa, mai mulţi internauţi au sunat mobilizarea pe Facebook. Oamenii au blocat DN 71, şi pentru a nu fi amendaţi de poliţişti şi jandarmi, ei au trecut neîntrerupt pe trecerea de pietoni. Şoferii care mergeau înspre Sinaia le-au dat dreptate oamenilor însă graba i-a făcut să îşi piardă răbdarea. Au putut înainta doar cu ajutorul poliţiştilor sosiţi la faţa locului. Cert este că o porţiune de proxi-mativ 3 kilometri din Drumul Naţional 71, care traversează oraşul-staţiune Pucioasa, se află în reabilitare, însă, constructorul se află în insolvenţă şi nu a mai putut continua lucrările.
Related Posts
Add A Comment
