Criză majoră a apei la Moreni: Corneliu Ștefan acuză Ministerul Mediului și ANAR de „indiferență periculoasă”

Date:

Situație critică în Moreni, unde alimentarea cu apă din sursa Paltinu este grav afectată din cauza unei conducte de aducțiune avariate de peste șase luni. La încheierea ședinței Comitetului Local pentru Situații de Urgență, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a lansat acuzații dure la adresa Ministerului Mediului și Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), pe care le consideră responsabile pentru agravarea crizei.

Potrivit acestuia, instituțiile centrale cunoșteau situația de jumătate de an, însă nu au intervenit pentru remedierea avariei. „Au primit toate informațiile, au avut toate avertizările, dar nu au luat măsuri. Astăzi s-a produs exact dezastrul pe care l-au văzut venind„, a transmis Corneliu Ștefan.

Consecințele sunt resimțite puternic în Moreni și în comunele din proximitate: școli și grădinițe fără apă, spitale și instituții publice afectate, gospodării rămase fără resurse de bază.

Ministerul Mediului a anunțat că operatorul regional ESZ va suplimenta rezervele abia marți, o întârziere considerată „inadmisibilă” de autoritățile județene.

Intervenții de urgență la nivel local

Împreună cu prefectul Marian Tănase și primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, conducerea județului a pus în aplicare primele măsuri pentru a reduce efectele crizei.

Primul camion cu apă potabilă a ajuns deja la Moreni, iar în orele următoare distribuirea va fi extinsă în toate zonele afectate.

Sunt căutate surse alternative și sunt identificate soluții tehnice temporare pentru menținerea alimentării.

Oamenii nu cer scuze și justificări. Cer apă potabilă. Și au tot dreptul”, a subliniat Corneliu Ștefan, criticând totodată reacțiile unor politicieni care „comentează de pe margine, fără să fie prezenți în teren”.

Apel ferm către Ministerul Mediului și ANAR

Președintele CJ Dâmbovița solicită intervenție imediată la nivel central pentru remedierea avariei și pentru restabilirea alimentării în condiții normale. „Dâmbovițenii nu au nicio vină pentru deciziile greșite de la centru. Este momentul ca autoritățile responsabile să trateze situația cu seriozitatea impusă de gravitatea ei”, a declarat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...