Noua Secție de Cardiologie a Spitalului Județean Dâmbovița, modernizată și dotată la standarde europene, medicii au testat cea mai avansată tehnologie OCT

Date:

Noua Secție de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Dâmbovița continuă să își consolideze poziția în rândul unităților medicale moderne din țară. Modernizarea și dotarea acesteia, realizate de Consiliul Județean Dâmbovița, oferă pacienților acces la servicii medicale de înaltă performanță.

Ieri, medicii cardiologi au participat la o sesiune de instruire susținută de specialiștii companiei Abbott, având ca temă tehnologia OCT – Optical Coherence Tomography, una dintre cele mai avansate metode utilizate în cardiologia intervențională. Această tehnică permite vizualizarea în detaliu a interiorului arterelor, oferind medicilor informații precise pentru stabilirea tratamentului optim.

Potrivit specialiștilor, utilizarea tehnologiei OCT crește semnificativ siguranța procedurilor, îmbunătățește rezultatele intervențiilor și contribuie la o recuperare mai rapidă a pacienților. Pentru locuitorii județului, aceasta înseamnă acces la tratamente care până de curând erau disponibile doar în marile centre medicale universitare.

Reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița subliniază că investițiile în infrastructura medicală fac parte dintr-un proces amplu de modernizare a Spitalului Județean, menit să asigure servicii medicale de calitate, dotări moderne și condiții optime atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

Medicii cardiologi au fost felicitați pentru profesionalismul și dedicarea cu care tratează fiecare pacient, fiind considerați un pilon esențial în dezvoltarea cardiologiei intervenționale din județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...