SOȚII PAVEL, NOII PROPRIETARI AI CHINDIEI TÂRGOVIȘTE

Date:

Cu trei săptămâni rămase până la startul noului sezon din Liga 2, Chindia Târgoviște, club cu mari probleme financiare, va trece printr-o schimbare majoră. Concret, clubul va intra într-un parteneriat cu Marius și Mariana-Iustina Pavel. Primul devine conducătorul de facto al clubului, iar soția lui va deveni asociat, alături de Primărie și Consiliul Județean, scrie gsp.ro.

Marius Pavel, fondatorul Barca Academy România, anunța pe 13 iunie că a devenit acționar și președinte la Chindia. „Am peste 50% din club”, spunea el, ulterior revenind și declarând, la prezentarea lui Ilie Poenaru, că e mai degrabă o dorință decât o realitate.

Începând din 14 iulie, acest lucru se va schimba. În acest moment, există o hotărâre a Consiliului Local Târgoviște, care va fi aprobată luni, potrivit valahiamedia.ro.

Ce presupune aceasta? Mariana-Iustina Pavel va deveni asociat în Asociația Fotbal Club Chindia Târgoviște, alături de Consiliul Județean Dâmbovița și de Consiliul Local Târgoviște (Primărie), urmând a înlocui Universitatea Valahia în acest parteneriat și urmând a avea 60% din voturi în cadrul Adunării Generale a Asociaților.

În plus, Marius Pavel va fi numit reprezentant permanent al Asociației Fotbal Club Chindia Târgoviște, cu atribuții de coordonare, conducere executivă și reprezentare a Asociației în activitatea sa curentă.

Cu alte cuvinte, soții Marius și Mariana-Iustina Pavel vor deveni cei care vor conduce clubul și vor lua deciziile.

Art. 1 Se acordă mandat reprezentantului Consiliului Local Municipal Târgoviște în Adunarea Generală a Asociaților a AFC Chindia Târgoviște să voteze „pentru” modificarea Statutului, în sensul materializării următoarelor:

A) Cooptarea în calitate de asociat a doamnei Pavel Mariana-Iustina, cetățean român, cu domiciliul în Municipiul București, care va înlocui în această calitate Universitatea Valahia din Târgoviște.

B) Numirea doamnei Pavel Mariana-Iustina în funcția de președinte al Consiliului Director al Asociației, cu dreptul de a desemna un al doilea membru în Consiliul Director. Cel de-al treilea membru urmează a fi desemnat de comun acord de către Consiliul Județean Dâmbovița și Consiliul Local Târgoviște.

C) Mandatarea domnului Pavel Marius Laurențiu, în calitate de reprezentant permanent al Asociației Fotbal Club Chindia Târgoviște, cu atribuții de coordonare, conducere executivă și reprezentare a Asociației în activitatea sa curentă.

— Hotărâre CLM Târgoviște —

Potrivit sursei citate, în referatul de aprobare semnat de primarul Daniel Cristian Stan se explică motivele pentru care a fost de acord cu acest parteneriat.

Astfel, noul asociat „va pune gratuit la dispoziția AFC Chindia licența anuală exclusivă Barca Academy – FC Barcelona (în valoare de 500.000 EUR/an), oferind astfel acces la know-how-ul și brandul unuia dintre cele mai prestigioase cluburi din lume”.

Această colaborare a fost detaliată și de către Marius Pavel, care, în calitate de președinte al Chindiei, a transmis către CJ Dâmbovița și Primăria Târgoviște detalii despre ce beneficii ar aduce cooptarea Marianei Pavel ca asociat.

Acesta susține că AFC Chindia va beneficia, printre altele, de utilizarea gratuită a licenței Barca Academy, de un parteneriat sportiv și de imagine cu FC Barcelona prin care vor fi împrumutați jucători din La Masia, iar scouteri și antrenori de la clubul catalan vor ajuta Chindia și vor oferi consultanță și un plan de dezvoltare, dar și că jucătorii Chindiei vor putea face stagii de pregătire la Barcelona B.

Beneficiile directe ale cooptării noului asociat – doamna Pavel Mariana-Iustina – pentru Clubul Chindia Târgoviște constau în:

Obținerea și utilizarea gratuită a licenței Barca Academy – FC Barcelona

Prin intermediul All Stars Bucharest SRL, asociatul va pune gratuit la dispoziția Asociației licența anuală exclusivă Barca Academy – FC Barcelona (în valoare de 500.000 EUR/an), oferind astfel acces la know-how-ul și brandul unuia dintre cele mai valoroase cluburi din lume.

Integrarea clubului într-un parteneriat sportiv și de imagine cu FC Barcelona

Va fi semnat un contract de parteneriat oficial cu FC Barcelona, prin care AFC Chindia Târgoviște devine parte a rețelei internaționale de academii Barca Academy, beneficiind de:

» jucători împrumutați din sistemul catalan, respectiv „La Masia”;

» alocarea de scouteri și staff tehnic din partea FC Barcelona;

» vizite semestriale în România ale staffului catalan pentru implementarea metodologiei de antrenament a academiei FC Barcelona;

» stagii de pregătire la FC Barcelona B pentru jucători români;

» acțiuni de marketing și promovare comună între FC Barcelona și AFC Chindia, derulate periodic la nivel național și internațional;

» expunere în fața scouterilor internaționali și creșterea semnificativă a capitalului de imagine al clubului.

Accesul gratuit la baza sportivă de elită Elite Skills Arena – București

Această bază, în valoare de 800.000 EUR, cu infrastructură de ultimă generație (analiză de performanță, antrenament cognitiv, simulări, recuperare medicală, prevenție accidentări), va fi pusă la dispoziția jucătorilor clubului, atât seniori, cât și juniori, fără costuri pentru Asociație.

Integrarea într-o rețea națională de academii „Chindia”

Pe lângă Barca Academy București, sunt operaționale academii la Năvodari și Piatra Neamț, urmând ca încă cinci academii regionale sub marca „Chindia” să fie dezvoltate pe cheltuiala exclusivă a asociatului, consolidând baza de selecție pentru club și generând un aflux constant de jucători legitimați.

Suport tehnic, administrativ și metodologic

Clubul va beneficia de consultanță strategică, planuri de dezvoltare, standardizare metodologică și integrarea celor mai bune practici din sistemul catalan de pregătire sportivă, toate coordonate de directorul tehnic delegat de FC Barcelona, deja activ în structura clubului Chindia.

Creșterea vizibilității și profesionalizarea clubului

Prin asocierea cu FC Barcelona, clubul Chindia Târgoviște devine primul club din România integrat în rețeaua internațională Barca Academy, fapt care va atrage nu doar prestigiu sportiv, ci și interes comercial (sponsori, investitori, media), contribuind la dezvoltarea sustenabilă a clubului.

Noua structură de guvernanță

Repartizarea voturilor în cadrul Adunării Generale va fi următoarea:

» Asociatul 1 (Pavel Mariana-Iustina): 60%

» Consiliul Județean Dâmbovița: 20%

» Consiliul Local Târgoviște: 20%

Tot pe filiera Marius Pavel, Chindia l-a angajat de curând ca director tehnic pe Cristian Toncheff, pe care l-a prezentat grandios, drept specialist „ce a activat în ultimii ani în stafful tehnic de la FC Barcelona”.

Asta în condițiile în care argentinianul nu a lucrat niciodată la FC Barcelona, la Academia „La Masia” sau la locația Barca Academy din Barcelona, ci doar în tabere de vară și proiecte temporare în Mongolia și, mai nou, România, după cum a scris Gazeta Sporturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...