ANDREEA VĂCARU (CS TÂRGOVIȘTE), ÎN FINALA PROBEI DE 50 DE METRI SPATE LA CUPA ROMÂNIEI DE ÎNOT

Date:

Vești bune de la Târgu Mureș, acolo unde, în aceste zile are loc Cupa României la înot în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori 1 și 2. Sportiva noastră Andreea Văcaru a reușit calificarea în finala mare a probei de 50 metri spate, dar și locul 5 în clasamentul Open.

Rezultatul este unul foarte bun pentru înotătoarea clubului nostru, care în urmă cu puține zile a scăpat de emoțiile examenului de Bacalaureat. Elevă a Liceului „Voievodul Mircea” din Târgoviște, la clasa cu profil sportiv, Andreea a demonstrat faptul că sportul antrenează deopotrivă și mintea, reușind să treacă cu brio de primul test al maturității, cu media generală de 9.33.

în incinta Bazinului Olimpic CS Mureșul din Târgu Mureș, s-a disputat Cupa României la înot în bazin de 50 metri pentru seniori, tineret și juniori 1 și 2, organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, în parteneriat cu cu C.S. Mureșul Târgu Mureș.

Cupa României s-a desfășurat după sistemul serii eliminatorii – finale. Excepție au făcut probele 400 m mixt, 800 m liber și 1.500 m liber, care s-au consumat ca serii contracronometru.

Probele de concurs au fost următoarele: 50 m, 100 m, 200 m, 400 m, 800 m, 1.500 m liber, 50 m, 100 m, 200 m spate, 50 m, 100 m, 200 m bras; 50 m, 100 m, 200 m fluture, 200 m și 400m mixt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Intervenție rapidă a pompierilor dâmbovițeni la un incendiu în Poiana de Sus, un bărbat a suferit arsuri

Pompierii dâmbovițeni au intervenit cu promptitudine în această dimineață,...

Accident rutier în Târgoviște, un pieton de 85 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc pe raza municipiului...

Val de infracțiuni rutiere în Dâmbovița

Polițiștii rutieri dâmbovițeni au avut un sfârșit de săptămână...