CRISTI BĂLAȘA, VIITORUL PREȘEDINTE AL CHINDIEI?

Date:

Într-o apariție la Columna Tv, Cristi Bălașa, actualmente angajat al clubului Concordia Chiajna a recunoscut că se află în discuții avansate pentru preluarea funcției de președinte al Chindiei Târgoviște:

„Înainte de meciul din decembrie am luat masa cu Gabriel Boriga și am discutat despre venirea mea la club. Apoi, de curând, am vorbit cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care mi-a spus să am răbdare. Dacă voi fi pus la Chindia, am de gând să aduc șapte-opt localnici, și vă dau și câteva nume: Corbu, Ispas, Martac, Șerban, Florea. Ar mai fi în vederile mele și câțiva străini, plus ce-aș opri din lotul actual”, s-a exprimat Bălașa.

Fostul mijlocaș al echipei târgoviștene de la mijlocul anilor 90 s-a arătat contrariat de numirea lui Lorin Petrescu în funcția de oficial al clublui târgoviștean: „Pe mine m-a surprins această alegere a președintelui de atunci, Lorin Petrescu. Una total neinspirată, dacă vreți părerea mea sinceră. Trebuia instalat un localnic, aveau în club pe Nicu Croitoru și îl puteau pune, dacă nu de la începutul sezonului, măcar după plecarea lui Vasile Miriuță”, a vorbit Bălașa.

Același oficial al Concordiei Chiajna a subliniat faptul că în eventualitatea în care s-ar înțelege cu Chindia, va încerca o reconstrucție din temelii, iar jucătorii aduși vor fi dâmbovițeni: ”O echipă de Liga a 2-a ar trebui să fie axată pe localnici. Când am promovat cu Micul Ajax (n.r Chindia) în 1996, 90 la sută dintre jucători erau localnici”, a mai spus Cristian Bălașa, fost mijlocaș la Chindia, FC Argeș, Farul, FC Oradea, FCM Târgoviște și Concordia Chiajna, în prezent director sportiv la Concordia Chiajna.

ANF, CURSURI DE MANAGEMENT PENTRU ECHIPELE DIN LIGA A III A

15 reprezentanți ai cluburilor din Liga 3 au participat la cursul de management organizat de Academia Națională de Fotbal.
Printre modulele parcurse de conducătorii din L3 s-au numărat importanța strategiei organizaționale, leadership și management, marketing și comunicare plus identificarea surselor de finanțare nerambursabilă.

Obiectivul principal a fost de a oferi cluburilor un ghid în dezvoltarea propriei strategii organizaționale, dar și de a contribui la dezvoltarea abilităților de leadership și management ale participanților.

Workshop-urile au fost susținute de specialiști din cadrul FRF, care le-au prezentat participanților la curs diferite studii de caz de la nivel național și internațional.

Cursul de management dedicat cluburilor din Liga 3 va reveni cu o nouă ediție în sezonul 2024-2025.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Evoluția prețurilor la asigurările RCA

Evoluția prețurilor la asigurările RCA (Răspundere Civilă Auto) în...

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...