Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză,…
Zi: 9 mai 2024
Ieri, 8 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au oprit pentru control, pe raza comunei…
În contextul minivacanței prilejuite de ziua de 1 Mai și de Sărbătorile Pascale, în perioada 1 – 6 mai a.c.,…
Viteza de reacție și păstrarea calmului sunt primii pași de care trebuie să ținem cont. Sunt câteva reguli simple de…
O expoziție-surpriză este deschisă, timp două săptămâni, la Galeria FramingArt din Târgoviște. Ineditul se regăsește sub forma lucrărilor de grafică,…
În minivacanța prilejuită de Ziua Internațională a Muncii și Sărbătorile Pascale, peste 100 de jandarmi dâmbovițeni au acționat zilnic pentru…
Primăria Aninoasa va premia, în data de 15 mai 2024, cuplurile care își sărbătoresc anul acesta 25, 50 sau 75…
La Dărmănești, după ani întregi de intervenții și demersuri pe la diferite instituții centrale, administrația locală este pe cale să…
Odată cu sosirea căldurii în vegetaţie încep să îşi facă apariţia căpuşele, insecte parazite hematofagi (se hrănesc cu sângele gazdelor)…
Ziua Europei, sărbătoarea anuală a păcii și unității în Europa, va fi marcată și anul acesta, la Târgoviște, data de…
Universitatea Craiova – FCSB 2-0. Octavian Popescu (21 de ani), jucătorul oaspeților, a oferit o declarație neașteptată la finalul partidei…
WTA a actualizat clasamentul mondial al jucătoarelor de tenis, iar Simona Halep a primit surprinzătoarea veste că a urcat pe…
Comitetului Executiv al FRF a validat o serie de modificări ce va duce la creșterea numărului de jocuri oficiale pentru…
Evoluție extraordinară pentru naționala României în amicalul contra Țărilor de Jos. La Wijchen, în fața unei săli arhipline, România a…
La Dobra sunt în curs de finalizare lucrările de modernizare-asfaltare a ultimelor străduțe din satul de centru și Mărcești. Potrivit…
În Microraionul III al Municipiului Târgoviște este în curs de finalizare o altă investiție promovată în beneficiul tinerilor!Este vorba despre…
Crucea Roșie este recunoscută global ca o organizație de ajutor umanitar dedicată prevenirii și alinierii suferințelor cauzate de războaie, conflicte…
Promovarea egalităţii de şanse între sexe este parte integrantă a politicilor sociale din țara noastră. Ziua Egalității de Șanse între…
CJ Dâmbovița organizează Zilele județul Dâmbovița, pentru al treilea an consecutiv, în perioada 31 mai – 13 iunie. În această…