Zi: 31 octombrie 2022
Pleiadă de medalii pentru sportivii de la CS Târgoviște la ediția din acest an a Campionatului Național de Karate Shito…
În primele 9 luni ale anului, prin intermediul AJOFM Dâmbovița au fost încadrate în muncă 4525 persoane, dintre care 2112…
Într-o intervenție de dată recentă în plenul Senatului, pe tema crizei energetice, președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran, a subliniat că…
După publicarea listei cererilor de finanțare aprobate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local,…
Cristian Daniel Stan a fost reales președinte PSD Târgoviște, aflați cine face parte din noua echipă care a fost desemnată…
Ministerul Economiei, Florin Spătaru a venit din nou în Dâmbovița, la Automenica Moreni, s-au semnat două acorduri esențiale pentru Industria…
Politia Română a fost sesizată cu privire la existența mai multor cazuri de tentative de fraude online, prin mesaje email,…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, cu privire la faptul…
În județul Dâmbovița, 430 de elevi de liceu vor beneficia în acest an școlar de bursa „Bani de liceu”, lista finală…
La finalul săptămânii ce tocmai s-a încheiat, Ministerul Finanțelor a încasat suma de 173 milioane de lei, ca urmare a…
Din când în când trompeta îngerului Scoate sunete de fanfară. Din când în când ne așezăm la masă Ciocnim ouă…
FRF a anunțat programul meciurilor din etapa a doua din faza grupelor Cupei României. Etapa a 2-a se va întinde…
Toni Petrea (47 de ani) a obținut patru victorii din primele meciuri în Liga 1 pe banca celor de la…
Să fii antreprenor este o muncă grea. De asemenea, este adesea un act de echilibrare constantă între gestionarea finanțelor companiei,…
Inchirierea unei masini este in ultima perioada un proces cat se poate de simplu si de rapid, daca pana acum…
Noile dispozitive de gatit sunt de un real ajutor in bucatarie. Ne ajuta sa economisim timp si sa mancam mai…