ANUNŢ
Lună: mai 2020
de Mike Davisîn al şaselea rând, datorită faptului că se luptă disperaţi cu condiţiile sociale ostile, nu trebuie să ne…
FIBA a publicat o serie de recomandări pentru reluarea activităţii sportive după pauza cauzată de pandemia de COVID-19.Ghidul FIBA este…
UEFA şi Disney continuă să recomande mişcarea fetelor acasă prin intermediul programului „Play at home with Playmakers”.In această săptămână au…
Liga Profesionistă de Fotbal şi-a continuat acţiunile în vederea reluării sezonului competiţional al Campionatului Naţional Casa Liga 1 şi a…
In vârstă de 33 de ani, împliniţi pe 19 martie, Olivia şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în…
Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a transmis un mesaj public foştilor colegi din PSD Dâmboviţa şi, în mod special,…
Într-o perioadă în care abundă veştile proaste venite din zona economică, fiind vehiculate scenarii care mai de care mai terifiante,…
Pe o suprafaţă de 16.481 mp, situată în vecinătatea viitorului mall se construieşte un parc public de agrement. Este o…
Ministerul Sănătăţii precizează că, în conformitate cu prevederile Ordinului privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi…
Odată cu ridicarea stării de urgenţă ce a fost instituită de autorităţi în contextul pandemiei de Sars-Cov-2, o parte dintre…
U.A.T. Mogosani cu sediul in comuna Mogosani jud Dambovita anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a Acordului de…
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional şi a…
Pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au fost alertaţi şi au intervenit cu două autospeciale de intervenţie pentru stingerea unui incendiu…
Potrivit noului ordin, se consideră centru de examen, în contextul epidemiologic actual, unitatea de învăţământ unde s-au înscris cel puţin…
Au fost semnate contractele de finanţare pentru două proiecte ce vor conduce la creşterea calităţii vieţii locuitorilor din staţiunea Pucioasa.…
„Având în vedere măsurile de relaxare adoptate de către autorităţi, Electrica Furnizare a redeschis centrele de relaţii cu clienţii, începând…
de Mike Davis_în al treilea rând, după cum ne atrage atenţia Jan Breman, munca la negru se defineşte prin lipsa…
În fiecare an din ultimul deceniu, 21 de echipe reprezentând asociaţiile judeţene şi AMFB pot face saltul de la Liga…
Andrei Piţian (24 de ani) este jucătorul Chindiei Târgovişte şi, după ce în urmă cu aproape trei luni făcea egal…