Cea mai rea dintre toate lumile posibile (110) De la explozia urbană la bidonville-ul global

Ziarul Dambovita

de Mike Davis_
în al treilea rând, după cum ne atrage atenţia Jan Breman, munca la negru se defineşte prin lipsa unui contract legal prin care să fie precizate drepturile, obligaţiile şi avantajele ambelor părţi semnatare. Baza muncii la negru este exploatarea prin lipsire de drepturi reale a celui ce munceşte. Deosebirile şi inegalităţile se adâncesc tot mai mult în cadrul muncii la negru, după cum se adâncesc deosebirile între activitatea lucrativă ilegală şi cea legală.1) în realitate, „revoluţia invizibilă” a capitalului informal, din viziunea lui de Soto, constă în existenţa unei multitudini de reţele de exploatare invizibile. Breman şi Arvind Das descriu în felul următor nemilosul microcapital-ism din oraşul indian Surat:
„Sectorul muncii la negru se caracterizează nu doar prin exploarea flagrantă a mâinii de lucru, dar şi folosirea unei tehnologii rudimentare, prin slabe investiţii de capital şi prin recurgerea excesivă la producţia manuală. Pe de altă parte, sectorul muncii la negru se caracterizează prin profiturile foarte mari pe care le aduce şi prin extraordinara acumulare de capital, ceea ce se explică într-o oarecare măsură prin faptul că activitatea muncii la negru nu este… contabilizată şi cu atât mai puţin impozitată. O ilustrare elocventă a acestui sistem: proprietarul unei mici întreprinderi de reciclare a hainelor, bine îmbrăcat, stând pe motocicleta sa scumpă în mijlocul grămezilor de zdrenţe pe care amărâţii de croitori le reciclează şi le dau un aspect de par ca şi noi, folosesc din greu acul şi maşinile de cusut, aducând profituri mari patronului.Iată cum un individ poate să treacă de la o existenţă precară la una ce-i permite să fie posesorul unei ma/i averi !” 2)
în al patrulea rând, fiind o încoronare a celor două precedente puncte, sectorul muncii la negru perpetuează exploatarea nemiloasă a femeilor şi copiilor. Tot Breman este cel care, în magistralul său studiu despre munca săracilor din India, a scos în evidenţă ceea ce nimeni nu vrea să vadă: „Departe de privirile opiniei publice şi a oficialilor, avem persoanele cele mai slabe în ceea ce priveşte forţa fizică care sunt obligate să presteze muncile cele mai grele din spaţiul muncii la negru. Ideea mult răspândită în India că sărăcia este suportată de toţi este una greşită. Acestă formă de existenţă include inegalitâţă ce există chiar în cadrul familiilor” 3)
în al cincelea rând, contrar a ceea ce cred unii ideologi ai dezvoltării spontanee ce au ajuns să creadă că dorinţele lor sunt realitate, munca la negru duce la apariţia de locuri de muncă care, după cum a constatat Frederic Thomas în Kolkata, nu numai că impune o nouă diviziune a muncii, dar fragmentează munca deja existentă şi micşorează veniturile:
„(.. ) trei sau patru persoane împart între ele un tip de muncă ce poate fi, la fel de bine, făcută de o singură persoană; femei ce stau ore întregi în piaţă, aşezate în faţa unor grămăjoare de fructe sau legume; bărbieri sau lustragiii stând pe vine, pe trotuar, aşteptând, cât e ziua de lugă, să apară un posibil client; adolescenţi ce-şi riscă viaţa printre maşinile ce circulă de colo-colo, oferind trecătorilor tot felul de nimicuri sau propunând să spele parbrizele ori vânzând reviste sau ţigări cu bucata; lucrători din domeniul construcţiilor ce aşteaptă în fiecare dimineaţă, de multe ori în zadar, să fie angajaţi cu ziua”. 4)
Numărul foarte mare de muncitori ce se transformă în „antreprenori” este, în cele mai multe cazuri, incredibil. Coform unui studiu realizat în 1992, în Dar-es-Salam, cei mai mulţi dintre cei 200.000 de vânzători itineranţi era de fapt tineri fără un loc de muncă şi nu, cum pretinde tradiţia etnografică, faimoşii mama lishe (vânzători de mâncare). Cercetătorii au explicat acest fenomen social: „în general, micul comerţ ilegal este ultima posibilitate de supravieţuire la care recurge orăşeanul cel mai vulnerabil din punct de vedere economic.” 5) în plus, activităţile lucrative şi comerciale ce generează economia subterană ca şi micile afaceri legale sunt într-un permanent război

pentru acapararea spaţiului economic: vânzătorii de pe trotuar, în luptă cu proprietarii legali de prăvălii, posesorii de microbuze, în luptă cu patronii din transportul în comun, etc.6) După cum subliniează Brian Roberts, la începutul secolului XXI în America Latină, „sectorul muncii la negru ia amploare, în paralel micşorându-se numărul salarizţilor ce au acceptat să lucreze în aceste condiţii.” 7)
Concurenţa a devenit aşa de nemiloasă în sectorul urban al economiei subterane încât te duce cu gândul la faimoasa analogie cu remarca lui Darwin referitoare la lupta pentru supravieţuire din jungla tropicală: „10.000 de locuri pentru desfăşurarea unei activităţi într-un ritm de concurenţă dură ce nu lasă loc discuţiilor amiabile (cu alte cuvinte, manifestarea luptei de supravieţuire urbană) pentru stăpânirea cărora toate loviturile sunt permise, inclusiv cele pe la spate, astfel încăt unul îl doboară fără milă pe un altul, iar dacă cel doborăt îşi revine, loveşte şi mai dur în adversarul său până-l termină definitiv.” Spaţiul de activitate pentru noii veniţi nu poate fi creat decât prin diminuarea capacităţilor de realizare a profitului per capita şi/sau prin intensificarea ritmului de lucru în ciuda limitelor profitului, limite ce ajung astfel în starea de declin din cauza numărului tot mai mare de indivizi ce se luptă să supravieţuiască. Acest efort pentru „a furniza fiecăruia o nişe, oricare ar fi ea, în sistemul general de activitate” trece prin aceiaşi formă de suprpopulare şi de „complexificare gotică” încât se ajunge la ceea ce Clifford Geertz, referitor la economia agricolă din Java colonială, a numit-o, împrumutând un termen din istoria artei, „involuţie”. Deci, involuţia urbană pare a fi o expresie potrivită pentru a descrie structurile muncii la negru în majoritatea oraşelor din lumea a treia. 8)
Desigur, tendinţa către involuţia urbană exista deja încă din secolul al XIX-lea. Revoluţiile industrialo-urbane europeene erau incapabile să absoarbă totalitatea afluxului de lucrători agricoli obligaţi să se mute din cauza evoluţiei economico-sociale, mai ales începând cu anul 1870, când agricultura continentală a trebuit să facă faţă concurenţei devastatoare a marilor preerii americane şi a zonelor de pampa argentiniene. Dar emigrarea în masă către societăţile de colonişti din cele două Americi şi Australasia, plus din Siberia, a fost o supapă de securitate dinamică ce a împiedicat apariţia unor mega-Dublin-uri sau hiper-Napoli, inclusiv a oprit din start răspândirea unui tip de anarhism specific subproletariatului ce se stabilise în majoritatea regiunilor mizere din Europa meridională. în prezent, fenomenul este invers: populaţia activă excedentară se loveşte de barierele puse în calea emigrării spre ţările bogate, bariere ce se caracterizează printr-o rigoare fără precedent în istoria omenirii.
1) Jan Breman, The Labouring Poor, op. cit., p. 4, p. 9, p. 154 şi p. 196.
2) Jan Breman şi Arvind Das, Down and Out: Labourimg Under Global Capitalism, New Delhi, 2000, p. 56.
3) Jan Breman, The Labouring Poor, op. cit., p. 231.
4) Frederic Thomas, Calcutta Poor, op. cit., p.114.
5) William Kombe, ” Institutionalizing the Concept of Environmental Planning and Management”, in David Westendorff şi Deborah Eade (sub coordonarea lui), Development in Cities, op. cit., p. 69.
6) S. Sethuraman, „Urban Poverty and the Informal Sector”, art. cit., p.8.
7) Brian Roberts, „From Marginality to Social Exclusion: From Laissez Faire to Pervasive Engagements” Latin American Research Review, 39:1, februarie 2004, p. 196.
8) Clifford Geertz, Agricultural Involution: The Process of Ecological Change in Indonesia, Berkeley, 1963, p. 8082. T. McGhee foloseşte metafora de „involuţie irbană” în „Beachheads and Enclaves: The Urban Debate and the Urbanization Process in Southeast Asia since 1945” in Y. M. Yeung şi C. P. Lo (coordonat de), Changing South-East Asian Cities: Readings on Urbanization, Londra, 1976.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile Romăniei, spre paguba oamenilor simpli. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Societatea Electrica Furnizare SA COMUNICAT DE PRESĂ

„Având în vedere măsurile de relaxare adoptate de către autorităţi, Electrica Furnizare a redeschis centrele de relaţii cu clienţii, începând cu data de 18 mai 2020. Compania le reaminteşte clienţilor că, în această perioadă, este în continuare recomandat să utilizeze canalele alternative de comunicare şi de plată.Electrica Furnizare, compania de […]