de Mike Davis_
Alţii au înţeles mai bine prefigurarea pericolului social declanşat de apariţia unei posibile „planete a bidonville-urilor” – poate şi din cauza faptului că nu se ostenesc să reconcilieze dogma neoliberală a dezvoltării societăţii cu realitatea neoliberală a lumii actuale: aceştia sunt strategii şi experţii în planificare tactică din cadrul Air Force Academy, din cadrul Centrului Arroyo din Rand (Research And Developpment) aparţinând Armatei terestre şi din cadrul Warfighting Laboratory al Marinei din Quan-tico (Virginia). în realitate, din lipsă de orice altă paradigmă funcţională, Pentagonul a conceput propria sa paradigmă despre răspândirea sărăciei urbane la scară mondială.
înfrângerea din 1993, din Mogadiscio, când miliţiile bidonville-urilor au provocat trupelor de elită Army Rangers pierderi în procent de 60%, soldate cu morţi şi răniţi, i-a obligat pe teoreticienii din cadrul armatei americane să regândească ceea ce ei numesc, în jargonul Pentagonului, schemele de intervenţie MOUT: „Military Operations on Urbanized Terrains” (operaţiuni militare în mediul urban). în decembrie 1997, o comisie de anchetă a Apărării Naţionale a criticat foarte dur lipsa de pregătire a armatei americane pentru susţinerea de lupte, pe termen lung, pe străzile labirintice ale oraşelor sărace din lumea a treia. Din acel moment, toate corpurile armatei, sub coordonarea departamentului Joint Urban Operation Training Working Group (grupul de lucru interarmate pentru coordonarea antrenamentului necesar operaţiunilor militare în mediul urban), au efectuat stagii de antrenament intensiv pentru a stăpânii tehnicile luptei de stradă în condiţii apropiate celor specifice bidonville-urilor. „Războiul viitorului, se poate citi în revista scoasă de Army War College, va avea loc pe străzi, în canalizări, în zgârie nori şi în zonele de locuinţe din cartierele tentaculare cu structură urbană anarhică din oraşele dărăpănate ale planetei. (…) Recenta noastră istorie militară este presărată cu nume de oraşe precum Tuzla, Mogadiscio, Los Angeles (!), Beirut, Panama, Hue, Saigon, Santo-Domingo, dar toate aceste lupte de stradă nu au fost decât un prolog deoarece adevărata dramă abia urmează să
aibă loc.” 1)
Pentru elaborarea unui cadru conceptual mai larg, necesar folosirii schemelor MOUT, strategii militari au cerut, în anii 1990, ajutorul bătrânei alma mater, creată parcă după modelul gândirii… Doctorului Strangelove2): este vorba de celebra Rand Corporation cu baza la Santa Monica. Club de analiză cu scop nonlucrativ, întemeiat de US Air Force în 1948, Rand Corporation este cunoscut în lumea largă datorită simulărilor sale de apocalipsă nucleară de tip wargames, în perioada anilor 1950, dar şi prin elaborarea strategiei ce a fost aplicată în timpul războiului din Vietnam. în prezent, Rand Corporation elaborează strategii referitoare la mediul urban: se analizează statisticile despre criminalitatea urbană, despre problemele pe care le are sistemul de sănătate publică în cartierele sărace din marile oraşe şi despre impactul privatizări sistemului de învăţământ. Rand Corporation girează de asemenea şi Centrul Arroyo al Armatei terestre ce a publicat o adevărată mică bibliotecă de studii despre contextele sociale şi schemele tactice de război în mediul urban.
Unul dintre cele mai importante proiecte ale lui Rand Corporation, demarat la începutul anilor 1990, a fost un foarte important studiu despre „modul cum evoluţiile demografice vor influenţa pe viitor apariţia şi manifestarea conflictelor”. Concluzia experţilor Rand Corporation este că urbanizarea mondială a sărăciei a produs „urbanizarea revoltelor” (după cum reiese chiar din titlul studiului). „Insurgenţii vor constitui în oraşe trupe înarmate, sprijinite de populaţia săracă, previne Rand Corporation, şi vor crea «zone libere» în bidonville-uri. în prezent, nici doctrina, nici antrenamentul, nici materialul militar al armatei americane nu sunt concepute pentru a declanşa acţiuni eficiente ce ar putea avea ca finalitate anihilarea insurgenţilor urbani”. Cercetătorii Rand Corporation au studiat, în detaliu, exemplul statului Salvador din anii 1980 când, în ciuda unui masiv sprijin acordat de Washington, armata locală nu a putut să împiedice FMLN-ul să deschidă, în mediul urban, frontul de luptă. într-adevăr, „dacă rebelii Frontului Farabundo Marti pentru eliberare naţională s-au gândit să declanşeze luptele pe străzile
oraşelor salvadoriene, Statele Unite nu au putut nici cel puţin să menţină statu quo-ul între forţele guvernamentale şi insurgenţi”.3) Cercetătorii din cadrul Rand au ajuns la singura concluzie logică, conform realităţii din teren: hiperbidonville-ul este în prezent singura verigă slabă a noii ordini mondiale.
Un mare teoretician al Aviaţiei Militare a prezentat teze similare în Aerospace Power Journal : „Urbanizarea rapidă a ţărilor în curs de dezvoltare, scrie căpitanul Troy Thomas în numărul din aprilie 2002, a dat naştere la câmpuri de luptă cu o topografie din ce în ce mai puţin accesibilă cunoaşterii deoarece este din ce în ce mai anarhică”. Thomas analizează prin comparaţie centrele urbane moderne cu structuri ordonate şi ierarhizate, ale căror infrastructuri centralizate pot fi uşor distruse prin atacuri aeriene, cum este cazul Belgradului, în timpul războiului din Balcani sau prin atacuri teroriste,cum este cazul Manhattanului şi bidonville-urile periferice tentaculare din lumea a treia, structurate în „subsisteme descentralizate, apărute fără autorizaţie de construire” pentru care nu există niciun plan urbanistic, unde „este greu de identificat punctele strategice vulnerabile”. Dând ca exemplu „oceanul de mizerie umană” ce înconjuară oraşul Karachi, Thomas descrie dificultatea pe care o prezintă „lupta asimetrică” într-un context urban „non nodal, neierahizat” împotriva miliţiilor „structurate după criterii de clan”, însufleţite de „disperare şi de furie”. Mai dă ca exemplu periferiile sordide din Kabul, Lagos, Duşanbe (Tadjikistan) şi Kinshasa considerate ca posibile potenţiale câmpuri de luptă de coşmar, la care unii strategi mai adaugă Port-au-Prince.Thomas, asemenea altor analişti MOUT crede că aceste neajunsuri ale armatei pot fi rezolvate prin folosirea materialului de luptă hightech şi antrenarea soldaţilor în cadru realist, de preferinţă „cartierele noastre cu săraci” sau în cele cu clădiri în ruină sau locuri unde se află resturi de structuri industriale. Astfel de locuri sunt aprope ideale pentru antrenarea celor ce vor purta lupte de stradă”.4)
1) Maior Ralph Peters, „Our Soldiers, Their Cities”, Parameters, primăvara 1996, p. 43-50.
2) Doctor Strangelove – personaj fictiv din filmul Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb. Filmul este o comedie acid satirică cu subiect militar, produs în 1964, realizat de Stanley Kubrick, adaptare cinematografică a romanului 120 de minute pentru a salva lumea, scris de Peter Bryant, pseudonimul lui Peter George. Actorul principal este Peter Sellers ce dă viaţă, în film, la trei personaje diferite.
în 1989, Biblioteca Congresului americana inclus această peliculă în grupul filmelor ce trebuie păstrate şi salvate de National Film Registry pentru «importanţa lor culturală, istorică sau estetică”. în 2000, American Film Institutea clasat filmul ca cel de-al treile excelent film „umoristic” american, după „Unora le place jazz-ul” de Billy Wilder şi „Tootsie”de Sydney Pollack.
Subiectul filmului: în plin război rece, generalui Aviaţiei militare americane, Jack D. Ripper, într-o criză de nebunie paranoică, trimite fără justificare 42 de bombardiere B-52, dotate cu bombe atomice, să atace URSS-ul, dar numai 34 decolează. Apoi, întrerupe orice legătură cu exteriorul, Pentagonul nemaiputând să recheme avioanele. Preşedintele Statelor Unite, interpretat de Peter Sellers, organizează urgent o şedinţă pentru a evita producerea unui război nuclear. Singura posibilitatea de a evita conflictul este de a furniza sovieticilor poziţia avioanelor, pentru a fi distruse. Trei dintre ele sunt doborâte, iar 30 sunt rechemate în ultima clipă datorită acţiunii ferme a ofiţerului britanic Mandrake (interpretat tot de Peter Sellers). Totuşi a mai rămas în acţiune un B-52, care, lovit de o rachetă, nu poate recepţiona ordinul Pentagonului de a reveni la bază. Ambasadorul sovietic, chemat de preşedintele american, confirmă existenţa unui sistem secret de apărare, numit Doomsday machine ce poate declanşa automat holocaustul nuclear, dacă ţara sa este atacată. Pentru evitarea holocaustului este cerută părerea Doctorului Folamour (al treilea rol interpretat de Peter Sellers), un om de ştiinţă transfug în Statele Unite, nostalgic al regimului nazist. între timp, echipajul lui B-52, scăpat de sub control, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă, lansează bomba atomică, provocând holocaustul. în sala subterană de conferinţă, Doctor Folamour explică că aplicarea unui singure soluţii mai poate salva specia umană: selecţionaţi cei mai sănătoşi indivizi şi trimişi să trăiască sub pământ, după care, fără să salute, strigă «Mein Führer !». Filmul se termină cu imaginea ciupercilor nucleare, având ca fundal muzică sentimentală.
3) Jennifer Morrison Taw şi Bruce Hoffman, The Urbanization of Insurgency: The Potential Challenge to U.S. Army Operations, Santa Monica, 1994, rezumatul fiind disponibil pe www.rand.org/pubs/monograph_reports/2005/MR398.SUM.pdf.
4) Căpitan Troy Thomas, „Slumlords: Aerospace Power in Urban Fights”, Aerospace Power Journal, primăvara 2002, p. 115. (versiunea on line).
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile Romăniei, spre paguba oamenilor simpli. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
