19 ANI DE ARHIPĂSTORIRE A INALTPREASFINŢITULUI PĂRINTE MITROPOLIT NIFON, LA TÂRGOVIŞTE

Date:

Credincioşii târgovişteni au venit în număr mare, miercuri, 26 decembrie 2018, la Catedrala din Târgovişte, pentru a participa la ceremoniile aniversare dedicate celor 19 ani de slujire a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon pe istoricul tron vlădicesc din vechea Cetate de Scaun munteană.
Sărbătoarea a fost deschisă de Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţia Sa, însoţit de Pc. Pr. Vicar Eparhial, Părinţii Consilieri de la Centrul eparhial, protopopii celor cinci protoierii ale Eparhiei noastre, profesori ai Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte şi ai Seminarului Teologic Sf. loan Gură de Aur din Târgovişte, precum şi stareţi de la mânăstirile din Eparhie.
La finalul evenimentul liturgic, Înaltpreasfinţia Sa a primit urări din partea colaboratorilor de la Centrul Eparhial, a reprezentanţilor şcolilor teologice din eparhie, precum şi din partea slujitorilor Catedralei. După aceea, sărbătoarea a continuat în Aula Sf. Voievod Neagoe Basarab a Reşedinţei mitropolitane, unde Corala Catedralei Mitropolitane din Târgovişte, dirijată de către dl. asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu, la pian fiind doamna Prof. dr. Ana Maria Ion, a oferit un concert de colinde, la care au participat clerici din protoieriile Eparhiei şi toţi cei care au slujit la Sfânta Liturghie de la Catedrală.
În cuvântul său, atât în sfântul locaş, cât şi în Aula Sf. Voievod Neagoe Basarab a Reşedinţei eparhiale, a subliniat importanţa covârşitoare a evenimentului Naşterii Domnului pentru întreaga Creştinătate şi pentru fiecare din noi, precum şi rolul Maicii Domnului în spiritualitatea creştină şi în iconomia mântuirii noastre.
Au ţinut câte un cuvânt de felicitare: Pc. Pr. Ciprian Stroe, Inspector Eparhial, la Catedrală, iar la Reşedinţa Eparhială, Pc. Pr. dr. Marin Bugiulescu, Directorul Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgovişte, care a primit cu acest prilej Ordinul eparhial Sf. Ier. Nifon, din partea Chiriarhului nostru. Alocuţiunile au reliefat aspectele cele mai importante ale slujirii misionare şi pastorale a Înaltpreasfinţiei Sale, în cele aproape două decenii de la întronizare.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cardurile de alimente sunt  încărcate zilele acestea cu o nouă tranșă de 250 de lei

 Cardurile de alimente (tichete sociale) sunt  încărcate cu o...

Zilele județului Dâmbovița: Concerte, artificii și emoție în Parcul Chindia

Zilele județului Dâmbovița au încheiat cu succes cea de-a...

Incendiu, la o  hală din Răcovița

Un incendiu a izbucnit în jurul orei 00:02 la...