Salvează-te!

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Astăzi, oamenii se lovesc şi se omoară unii pe alţii aproape fără niciun motiv. Chiar în timp ce scriu aceste rânduri, la ştiri se anunţă că o femeie a fost lovită crunt de trei indivizi. Aceştia spun că se grăbeau să ajungă undeva cu maşina şi ea nu s-a dat mai repede la o parte din calea lor. Însă le-a luat mai mult timp ca să o bată, decât dacă ar fi aşteptat câteva secunde în plus ca ea să treacă strada.
Ne-am obişnuit să trăim într-un climat al ostilităţilor permanente. A devenit o rutină la care nu mai luăm seama. Îi semnalam unui coleg asta şi mi-a spus: răutăţile au fost pe pământ de când au apărut oamenii. „Nu la ucis Cain pe fratele lui, Abel?”
Fără îndoială că acest lucru este adevărat. De la apariţia păcatului în lume, oamenii au trăit dintotdeauna ca într-un neîncetat război. Starea aceasta este rezultatul luptelor lor interioare, al conflictelor şi al nefericirii lor, al înstrăinării lor de Dumnezeu. Totuşi, niciodată în istoria omenirii nu au existat atât de multe tensiuni şi violenţe ca în zilele noastre.
În 1945, William Ripley spunea într-o emisiune radio transmisă din Hiroşima, după explozia primei bombe atomice: „Mă aflu în zona unde a început sfârşitul lumii.” Şi totuşi nu a fost semnul sfârşitului. Este adevărat că Mântuitorul Hristos a zis: „când veţi auzi de războaie, să nu vă spăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul.”
Situaţia tulbure în care trăim astăzi nu este dată numai de evenimentele internaţionale. Factorul care subliniează structura fundamentală a celor mai multe ţări, îl reprezintă conflictele interne. Oamenii, care suferă cel mai mult, sunt cel mai puţin răspunzători pentru ceea ce se petrece.
După al Doilea Război Mondial, mulţi erau încrezători că lumea se va bucura de pace. Însă în anii ce au urmat, investiţiile în armament nu au scăzut prea mult, iar oamenii vorbeau despre pace şi armonie internaţională.
Toate acestea s-au dovedit a fi o iluzie! Profeţia biblică a prezis că lucrurile vor merge din rău în mai rău: „Când vor zice pace şi linişte, atunci fără de veste va veni peste ei pieirea precum durerea celei ce are în pântece; şi scăpare nu vor avea” (I Tesaloniceni 5,3). Chiar aşa s-a şi întâmplat. Din 1988 comerţul cu arme a scăpat de sub control peste tot în lume, cheltuindu-se de 15 ori mai mult decât pentru ajutoare umanitare şi acte caritabile. Şi iată unde am ajuns! Îţi este teamă să treci prin locuri întunecoase odată cu lăsarea nopţii, chiar dacă te afli în cartierul tău. Există locuri în oraş unde nu îndrăzneşti să te duci nici în timpul zilei. Violenţa face parte din viaţa oamenilor lumii de azi. Şi atunci, credeţi că în această situaţie va mai fi pace în lume?
Îmi aduc aminte că în vremea comunismului, veneau la biserică destui oameni dornici să audă vestea cea bună a Evangheliei. Printre cei pe care îi ştiam, ca fiind din parohia noastră, veneau din când în când şi unii pe care nu-i cunoşteam. I-am socotit şi pe ei buni creştini, care din întâmplare s-au nimerit prin zona noastră. Asta până când, într-o zi, după Revoluţia din 1989, a venit unul dintre ei la mine şi mi-a zis că a venit la biserică înainte de Revoluţie, nu pentru că era dornic să asculte vestea cea bună a Evangheliei şi sfaturile mele, ci pentru că era trimis pentru o anumită misiune. „Suntem prezenţi peste tot, ca să vedem şi să auzim totul” -spunea el – „Nu sunt un om rău, dar trebuia să-mi fac datoria, deşi conştientizam că ceea ce fac eu, urmărindu-i pe alţii, nu fac bine. V-am auzit vorbind despre Dumnezeu (era în Vinerea Mare) şi am înţeles că tot sângele care era necesar fusese deja vărsat pe Crucea de pe Golgota, pentru noi toţi. Dar acum ce să fac cu amintirea crimelor mele? Ce să fac cu coşmarurile pe care le am de fiecare dată când adorm? Cum să-mi scot din minte chipurile oamenilor pe care i-am umilit, i-am lovit, care m-au rugat în genunchi să nu îi ucid? Cui să îi vorbesc despre durerea mea, despre trecutul meu, despre teribila povară a vinovăţiei mele?
Iată strigătul de disperare al sufletului omenesc: Ce să fac? Cine mă ajută?
Pe el l-a ajutat Biserica, cea pe care a urmărit-o să-i facă rău, toată viaţa. L-am invitat să asculte de Dumnezeu, să se spovedească şi să nu mai lipsească niciodată de la misiunea lui de creştin adevărat. Asta l-a salvat şi l-a ajutat să scape de vinovăţia care nu-i dădea pace. Acum şi el doreşte să fie cu cei care vor să fie în Rai şi luptă pentru asta.
El s-a salvat, tu ce
aştepţi?