În perioada 29–31 august 2025, Târgoviște va fi gazda celei de-a IV-a ediții a Festivalului–Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto”, un eveniment dedicat tinerilor interpreți care aspiră la o carieră în muzica lirică vocal-interpretativă.
Organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, festivalul propune un program complex, care include masterclass-uri de operă și belcanto susținute de membrii juriului, concursul propriu-zis și două concerte ce promit experiențe muzicale de excepție.
Evenimentul se va încheia pe 31 august, la Cinematograful „Independența”, cu Gala Laureaților și un Concert Extraordinar, ce va începe la ora 18:00. Publicul va putea urmări interpreți de renume, acompaniați de Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga. Printre soliștii invitați se numără sopranele Iulia Isaev, Daria Lupu și Theona Iurcovschi – câștigătoarea trofeului din 2024, baritonul Lucian Petrean, precum și tenorii Ioan Hotea și Ștefan Von Korch.
Accesul la Concertul Extraordinar se face pe bază de invitație, care poate fi ridicată de la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, începând cu luni, 25 august 2025, între orele 9:00 și 16:00.
Întregul program al festivalului poate fi consultat la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița sau pe pagina oficială a instituției.


