Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 5.152.599 de dolari, luni, după ce a învins-o pe chinezoaica Yue Yuan cu 6-7 (2/7), 6-4, 6-4. Ulterior, Sorana Cîrstea (35 de ani, 54 WTA) a fost eliminată în optimile turneului de la Cincinnati de poloneza Iga Swiatek (24 de ani, 3 WTA), scor 4-6, 3-6.
Românca şi-a asigurat un cec de 56.678 de dolari şi 120 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe poloneza Iga Swaitek, care a beneficiat de retragerea ucrainencei Marta Kostiuk.
„Mi se pare că scorul a fost mult prea dur pentru ce s-a jucat, am avut multe oportunități. A fost destul de echilibrat meciul, însă din nou cu Iga trebuie ca fiecare șansă să reușești să o iei. Au fost câteva momente în care am simțit că sunt peste ea, dar n-am fructificat ocazia”, spunea românca după o înfrângere la scor sever, 1-6, 1-6.
La Cincinnati, unde Cîrstea și-a îmbunățit semnificativ cel mai bun rezultat anterior, turul 3 din 2009, la debut, cele două s-au găsit iar față în față. Într-o zi cu temperatură mai scăzută decât în precedentele, 28 de grade Celsius care se simțeau la 31, dar cu o umiditate apăsătoare, 66%.
112 este locul pe care se află Sorana Cîrstea în clasamentul WTA live, un salt de 24 de poziții față de 136, cum începuse această săptămână.


