Experţii Comisiei Europene vor sprijini Ministerul Sănătăţii pentru reorganizarea sistemului transfuzional din România.Timp de două zile, la Bucureşti, experţi români şi străini în domeniul trans-fuzional vor discuta despre optimizarea sistemului cu scopul de a elabora planul de acţiune necesar pentru reorganizarea şi modernizarea sistemului transfuzional din România.
„Vom pune la dispoziţia grupului de experţi rezultatele auditului realizat de experţi internaţionali în anul 2017, dar şi rezultatele evaluărilor proprii rezultate în urma inspecţiilor realizate în centrele de transfuzii în ţară. Am considerat că este o condiţie esenţială pentru reuşita acestui demers să realizăm o analiză amănunţită a sistemului transfuzional de astăzi, care să identifice punctele critice pe diverse paliere, cum ar fi resursele, locaţiile sau nivelul de dotare cu echipamente existent astăzi în centrele de transfuzii”, a declarat Sorina Pintea în deschiderea evenimentu-lui.Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanta de urgenţă care aduce modificări de organizare şi funcţionare a Legii 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguina, donarea de sange şi componente sanguină de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice şi care reprezintă baza legală necesară pentru reorganizarea sistemului transfuzional din România. „Bineînţeles că, pentru reorganizarea şi modernizarea sistemului, este nevoie de fonduri şi planul final care va fi agreat trebuie finanţat. Avem sprijinul Ministerului Fondurilor Europene, care ne va ajuta sa accesăm fonduri nerambursabile pentru implementarea acestui plan”, a mai spus Sorina Pintea.
Seminarul „Reorganizarea Sistemului de Transfuzie din România”
Date:


