Reformă cu prețul sărăciei – un cinism ridicat la rang de politică de stat

Date:

Creșterea prețurilor la carburanți și perspectiva unei noi scumpiri de la 1 ianuarie au generat reacții puternice din partea Partidului Social Democrat, care acuză Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan de lipsă de responsabilitate socială și de nepăsare față de românii cu venituri mici.

Potrivit PSD, motorina a depășit pragul de 8 lei pe litru, iar benzina urmează același trend ascendent, în timp ce se anunță noi majorări de taxe și prețuri la energie, transport și alimente.

„Pentru milioane de români, asta înseamnă o iarnă mai grea, o viață mai scumpă și un trai tot mai nesigur. România reală simte aceste scumpiri zi de zi, în timp ce la București premierul vorbește senin despre ‘reformă’ și ‘disciplină bugetară’”, se arată în comunicatul transmis de PSD.

Social-democrații acuză Guvernul că refuză majorarea salariului minim, în condițiile în care peste 1,8 milioane de români trăiesc din salariul minim pe economie, iar 36% dintre cetățeni se află deja sub pragul de sărăcie.

„Salariul real a scăzut cu peste 5,5%. În loc să ofere o gură de aer celor mai afectați, premierul alege să le întoarcă spatele. Asta nu este reformă. Este cinism ridicat la rang de politică de stat”, susține PSD.

Partidul anunță că va continua să militeze pentru creșterea salariului minim începând cu anul 2026, considerând această măsură „o necesitate socială, economică și morală”.

„Pentru cinicul Bolojan un leu în plus poate nu înseamnă nimic, dar pentru milioane de români acel leu înseamnă demnitate, siguranță și supraviețuire”, se mai arată în mesajul transmis de formațiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...