Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță că înscrierile în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic – Programul Rabla Auto 2025, dedicat persoanelor fizice, continuă. Românii au în continuare la dispoziție fonduri importante pentru achiziția de autoturisme noi, mai puțin poluante.
Sesiunea reluată în data de 6 noiembrie 2025, ora 10:00, a beneficiat de un buget suplimentar de 55 de milioane de lei pentru susținerea achiziției de autovehicule noi cu motoare termice și hibride. Bugetul redistribuit provine din fondurile neutilizate destinate autovehiculelor electrice, completate cu sumele eliberate în urma analizei cererilor neeligibile din prima etapă a programului.
În primele patru ore de la relansare, bugetul alocat a fost epuizat în proporție de 80%, semn al interesului ridicat al persoanelor fizice pentru achiziția de autovehicule mai puțin poluante. Aplicația informatică a funcționat în parametri optimi, iar timpul minim de depunere a unei cereri a fost de aproximativ 1 minut și 19 secunde.
În prezent, persoanele fizice mai pot accesa:aproximativ 1,2 milioane de lei pentru achiziția de autovehicule electrice,peste 9,1 milioane de lei pentru autovehicule cu motorizare termică,în cadrul sesiunii de finanțare deschise până la 15 decembrie 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile. „Programul Rabla Auto 2025 se desfășoară în condiții optime, iar sesiunea de înscriere rămâne deschisă pentru persoanele fizice interesate. Bugetul suplimentar asigură continuitatea programului și oferă posibilitatea achiziționării de autovehicule noi, mai puțin poluante, prin acordarea ecotichetelor disponibile. Îi încurajăm pe toți cei care doresc să aplice să profite de această oportunitate, cât timp atât sesiunea pentru motoarele termice și hibride, cât și cea pentru electrice rămân deschise.” – a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Programul „Rabla Auto 2025” pentru persoane fizice a beneficiat inițial de un buget total de 200 de milioane de lei, din care fondurile destinate autovehiculelor noi cu combustie internă, motocicletelor și celor hibride s-au epuizat rapid – în doar 13 minute de la lansarea sesiunii din 30 septembrie 2025. Ca urmare, AFM a decis suplimentarea fondurilor pentru această categorie, având în vedere interesul major al populației.
Prin implementarea Programului Rabla Auto, AFM sprijină tranziția către un transport mai curat și mai eficient, contribuind activ la protecția mediului și la reducerea poluării atmosferice.


