Al doilea contingent format din 40 de pompieri români a ajuns în Grecia pentru a prelua misiunile colegilor aflați în teren în ultimele două săptămâni. Aceștia au sprijinit autoritățile elene în activități de stingere a incendiilor și monitorizare a zonelor cu risc ridicat din Estul Atenei.
Primul contingent, tot de 40 de pompieri, se va întoarce în țară după ce a predat colegilor cele nouă mijloace tehnice dislocate pe teritoriul elen, printre care:
- două autospeciale de stingere a incendiilor de pădure cu capacitatea de 3.000 litri;
- o autospecială de 4.000 litri și una de capacitate mare, 10.000 litri;
- o cisternă de 30.000 litri;
- o autospecială pentru intervenții rapide de 200 litri;
- o autospecială de comunicații radio pe unde scurte;
- un microbuz și un camion cu container.
În ultimele 15 zile, pompierii români au intervenit în mai multe zone din regiunea Attica de Est – Megara, Neos Voutzas, Palaia Fokaia și Charvalo – pentru stingerea incendiilor și pentru monitorizarea zonelor cu risc ridicat. Ei au desfășurat patrule, au participat la sesiuni de instruire și exerciții comune cu echipele elene, consolidând astfel capacitatea de reacție și nivelul de pregătire pentru situații de urgență.
Operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează în baza programului de pre-poziționare organizat de Direcția Generală pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO), finanțat de Uniunea Europeană, care reunește în acest an echipaje din România, Austria, Cehia, Franța, Republica Moldova și Bulgaria.
Acțiunea face parte dintr-o strategie europeană de prevenire și limitare a incendiilor de pădure în sudul Europei, iar experiența acumulată de pompierii români în anii 2021–2024 a demonstrat eficiența intervențiilor transfrontaliere în zonele afectate de foc.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență mulțumește autorităților și partenerilor eleni pentru colaborare și ospitalitate și subliniază că aceste schimburi de personal contribuie la creșterea siguranței cetățenilor și protecția patrimoniului natural și construit.


