În dimineața zilei de ieri, un contingent format din 15 pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a plecat către județul Suceava, unde va participa la misiuni de sprijin pentru populația afectată de fenomenele meteorologice extreme din ultimele săptămâni.
Intervenția face parte dintr-o acțiune amplă, coordonată la nivel național, în care sunt implicate echipaje din mai multe județe. Scopul este sprijinirea comunităților locale în gestionarea efectelor produse de ploile torențiale, viituri și inundații.
Pompierii dâmbovițeni vor desfășura misiuni de evacuare a apei din gospodării, degajare a aluviunilor și asistență pentru persoanele aflate în dificultate, colaborând cu autoritățile locale și cu celelalte forțe de intervenție.
„Le urăm colegilor misiune ușoară și succes în îndeplinirea acesteia”, au transmis reprezentanții ISU Dâmbovița.


