NOI PROBLEME LA CHINDIA TÂRGOVIȘTE

Date:

Esteban Orozco, jucător care a evoluat la Chindia în stagiunea trecută, în Liga 1, iar acum îmbracă tricoul unei adversare din Liga 2, Campionii FC Argeș a reclamat clubul condus de Lorin Petrescu pentru neplata datoriilor.

Comisia de Disciplină și Etică a FRF s-a pronunțat miercuri, 20 decembrie 2023, în acest caz, amendând clubul din Târgoviște cu 3.000 lei și acordând o perioadă de grație – a se citi un supliment, practic un favor – de cinci zile pentru ca plățile restante să fie efectuate de Chindia în contul jucătorului, scrie liga2.prosport.ro.

În caz contrar, CDE amenință cu depunctarea, însă forul este total lipsit de credibilitate după ultimele spețe de acest gen, respectiv anulările unor depunctări făcute publice, cazurile Căbuz vs. Chindia sau Miriuță vs. Baia Mare.

Practic, după decizia anunțată aseară, Chindia ar trebuit să-i achite restanțele lui Esteban Orozco astăzi sau cel târziu mâine, umătoarele zile fiind ori de weekend, ori declarate libere prin lege, de către statul român, informează liga2.prosport.ro.

Alte două spețe în care e angrenată Chindia au primit ieri termen 10 ianuarie 2024, Costel Avram și Denis Dumitrașcu implicați, iar ”secunzii” fostului antrenor Dragoș Militaru, demis în august, Moussaddak Moundir și Emanuel Gugu, par a-și fi încasat salariul compensator abia zilele trecute, la patru luni de la despărțirea de Chindia! Cel puțin așa reiese din comunicatul FRF cu deciziile CDE, în care se precizează că a încetat executarea clubului în cele două dosare. Au mai fost astfel de comunicate cu încetarea executării, chiar în cazul Chindiei cu Daniel Popa, de curând, iar apoi jucătorul s-a adresat din nou comisiei fiindcă a fost păcălit de club.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...