Mai degrabă: Eutanasierea câinilor maidanezi decât pierderi de vieţi omeneşti

Date:

caineMunicipiul Târgovişte nu este departe de o tragedie precum cea din Bucureşti, unde un copil de 4 ani a fost devorat de maidanezi. Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a ajuns la o concluzie, şi anume, cazurile extreme pot fi rezolvate doar cu măsuri drastice. Preşedintele PSD şi CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, agreează soluţia eutanasierii animalelor fără stăpân. Acesta consideră că siguranţa oamenilor este mai importantă şi, în plus, câinii nu au ce să caute liberi pe străzi: „O să fiu foarte direct şi o să deranjez foarte multă lume. Nu am intrat într-o analiză aprofundată, dar eu cred că trebuie să găsim o soluţie, care sigur îi va nemulţumi pe iubitorii de animale. Eu vă spun un punct de vedere personal, cred că trebuie să avem mai întâi grijă de oameni. Povestea asta cu adăposturi pentru câini, cu fundaţii, cu milioane de euro aruncaţi pe apa sâmbetei, nu o agreez. În Târgovişte, problema câinilor comunitari este de-a dreptul dramatică. Am avut şi eu o experienţă personală, anul trecut un câine mi-a rupt un costum şi în prima parte a acestui an eu am salvat o mamă cu un copil în căruţ, care pur şi simplu era încercuită de câini în zona Casei de oaspeţi a Consiliului Judeţean. Lucrurile nu pot continua aşa. Sunt pentru o soluţie mai radicală, cine ia câinii – să-i ia şi să aibă grijă de ei, să nu-i lase pe stradă. Dacă nu există o asemenea soluţie, atunci trebuie găsite altele, mergând până la eutanasiere… Nu cred că adăpostul de câini este soluţia. Eu cred că grija primă trebuie să fie pentru oameni, noi nu putem să dăm la oameni amărâţi, dar în schimb construim adăposturi de milioane de euro pentru câini. Lucrurile s-au acumulat de 30 de ani şi nu mai este loc de soluţii intermediare. Eutanasierea este o soluţie dură, dar este o soluţie. Am mers şi eu prin străinătate şi nu am văzut nicăieri câini pe stradă, decât câini cu zgardă, în lesă, şi cu stăpânii lângă ei”, a declarat Adrian Ţuţuianu. Va începe sterilizarea câinilor maidanezi în Târgovişte
În săptămânile ce urmează, CLM Târgovişte ar trebui să aprobe un protocol de colaborare cu Fundaţia Vier Pfoten în vederea demarării unui proces de sterilizare a câinilor maidanezi. Protocolul ar urma să se desfăşoare pe o perioadă de o lună şi va viza prinderea, sterilizarea, deparazitarea, vaccinarea gratuită a câinilor comunitari. Totodată, consilierii locali ai adrian tutuianuPSD vor solicita să se pună în dezbatere publică un proiect de Regulament, potrivit căruia în primul rând se va institui un serviciu specializat de ecarisaj la nivelul municipiului Târgovişte, pentru că, din păcate, nu există aşa ceva, deşi Ordonanţa de Urgenţă 155/2001 prevedea această obligaţie: „Vom solicita CLM, săptămâna viitoare, aprobarea protocolului de colaborare cu Fundaţia Vier Pfoten în vederea demarării unui proces de sterilizare. Am luat legătura cu această fundaţie, ne-au trimis deja protocolul de colaborare, nu mai aşteaptă decât aprobarea acestuia în Consiliul Local şi transmiterea unei scrisori de intenţie din partea Executivului în vederea demarării proiectului, care iniţial va fi pe o perioadă de o lună, va viza prinderea, sterilizarea, deparazitarea, vaccinarea gratuită a câinilor comunitari. Sigur că poate părea puţin în comparaţie cu amploarea fenomenului, dar este un început şi sperăm să determinăm şi alte ONG-uri să practice asemenea activităţi la nivelul municipiului. Totodată, vom solicita CLM să punem în dezbatere publică un proiect de Regulament potrivit căruia în primul rând vom institui un serviciu specializat de ecarisaj la nivelul municipiului Târgovişte, pentru că, din păcate, nu avem aşa ceva, deşi Ordonanţa de Urgenţă 155/2001 prevedea această obligaţie. Din câte ştiu eu, Direcţia de Salubritate se ocupă de acest fenomen în municipiu, dar cred că este necesar şi legal să avem un serviciu specializat care să aibă competenţe foarte bine stabilite în legătură cu prinderea, înregistrarea, identificarea câinilor comunitari şi a câinilor cu stăpân… Vom propune eutanasierea câinilor care sunt bolnavi, a câinilor agresivi şi în acelaşi timp vom vedea în ce măsură comunitatea târ-govişteană este de acord cu eutanasierea câinilor care într-un anumit interval de timp nu au fost revendicaţi din adăposturi”, a afirmat Cristian Stan.
Eutanasierea câinilor fără stăpân este posibilă.
Care sunt actele legislative care o permit
Potrivit unei legi adoptate în 2002, eutanasierea câinilor fără stăpân este legală. Majoritatea autorităţilor nu au mai aplicat această lege, invocând apariţia următoarei reglementări, care interzice eutanasierea. În textul noii legi însă nu este vorba despre câinii maidanezi, ci de animalele cu stăpân. Ei au invocat în toată această perioadă Legea privind Protecţia Animalelor numărul 205/2004, completată patru ani mai târziu cu un alt text, Legea nr. 9/2008. Actul normativ scrie negru pe alb că este interzisă eutanasierea câinilor, pisicilor şi a altor animale, CU EXCEPŢIA celor care suferă de boli incurabile, diagnosticate de un medic veterinar. Legea nr. 9/2008, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor: „Art. 71. – Este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale, cu excepţia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar.”
Aceeaşi lege precizează însă că interdicţia privind eutanasierea animalelor sănătoase NU se referă la şi câinii maidanezi, pentru că, potrivit Legii nr. 205/2004, „Art. 1 (2) – Gestionarea populaţiei canine fără stăpân de pe teritoriul României se reglementează printr-o lege specială.” Actul în cauză este Legea 227, dată în 2002. Documentul permite eutanasierea câinilor fără stăpân nerevendicaţi şi neadoptaţi şi reglementează procedura de eutanasiere. El stabileşte un termen de 14 zile până când animalele pot fi recuperate sau adoptate, după care pot fi eutanasiate printr-o procedură nedureroasă.
Legea privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân:
„Art. 4. – Câinii fără stăpân vor fi capturaţi şi transportaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân, unde vor fi cazaţi o perioadă de 14 zile.
Art. 5. – (…) (2) Eutanasia este un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor bolnavi ori care nu au fost revendicaţi sau adoptaţi.
Eutanasierea este indicată de lege drept singura cale de urmat pentru câinii nedoriţi, iar legea prevede explicit procedura pe care o vor aplica doar medicii veterinari: 1. Se recomandă pentru a fi eutanasiaţi câinii care nu au Tost revendicaţi sau care nu au putut Ti adoptaţi.
2. Eutanasierea câinilor se eTectuează de către un medic veterinar.
3. Eutanasierea câinilor se realizează numai prin utilizarea bar-bituricelor, injectate intravenos, numai după pierderea cunoştinţei câinelui indusă prin anestezie.
Legea care interzice eutanasierea maidanezilor nu este deocamdată în vigoare, proiectul Tiind încă dezbătut în Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier în localitatea Mătăsaru, cinci persoane au fost rănite 

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați...

Scandalul de la Bălteni, s-a lăsat  cu arestări

Duminică seară, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au...

Promovarea integrității în învățământul liceal și universitar

În perioada 1 aprilie - 30 aprilie 2024, ofițerii...

Alertă în aplicația InfoCons!

Combustibilul utilizat la umflarea airbagului soferului se poate degrada...