Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
9 Konrad Adenauer
“Am vrut să fiu notar, la țară, să nu am prea mult de lucru. Și să am atăția bani încât familia mea să nu știe ce sunt grijile sau nevoile materiale.” Spre finalul domniei sale, în fruntea Germaniei federale, cancelarul Konrad Adenauer le servea mereu oaspeților săi acest tip de discurs. “Dar, nu suntem niciodată capabili să ne realizăm dorințele”, adăuga el, atunci când era felicitat că, la vârsta lui, mai era capabil să lucreze, în timp ce alții, ce aveau anii săi, nu se mai ocupau decât de cultivatul trandafirilor. Ceea ce te frapa era faptul că spunea ce-ar fi dorit să fie cu aerul unui călugăr împăcat cu soarta sa și cu Dumnezeu. Nicio trăsătură nu se mișca pe fața sa, ce semăna cu o mască asiatică din lemn. Aspectul uimitor al feței nu se datora moștenirii genetice, ci intervenției chirurgicale asupra oaselor faciale, în urma unui accident de mașină, din perioada tinereții sale.
Totuși afirmația sa era mereu surprinzătoare. Pe vremuri fusese jurist și ar fi putut astfel să devină, fără probleme, notar, dacă și-ar fi dorit cu adevărat acest lucru. În plus, foarte puțini oameni, în Germania, au reușit realmente să-și controleze și realizeze dorințele. În timp ce nazismul ajunsese să controleze țara, Konrad Adenauer a știut foarte abil să nu-și facă cunoscute aspirațiile personale. A preferat să stea în hibernare politică până la momentul potrivit și, la șaptezeci și trei de ani, a pus mâna pe funcția de cancelar.
A fost un excelent actor pe scena politicii interne germane. Ceea ce l-a făcut remarcat a fost capacitatea sa de a exprima în public sentimente și opinii pe care nu le împărtășea, la modul sincer, nici în sufletul său, nici în mintea sa. Pe scurt, din punct de vedere politic, a fost un profesionist al minciunii.
O altă trăsătură de caracter: nu a fost niciodată predispus nici să glumească, nici să guste glumele altora. De fiecare dată a avut grijă să lase de înțeles că nu ambiția a fost cea care l-a mânat în viață. Toți l-au ascultat politicos, dar nimeni nu a avut timp să-l creadă. Se știa de mult că, în politică, nu sentimentele altruiste te determină să lupți pentru a pune mâna pe putere. Nu grija sau dragostea de oameni te determină să lupți pentru a fi șef de Stat. Adenauer a dovedit din plin acest lucru: aproape cincisprezece ani a rămas la conducere, la Bonn, în palatul Schaumburg.
În toată această perioadă, Ade-nauer, trepta, a făcut afirmații lipsite de sens. În 1962, după o vizită la Paris, a cancelarului Adenauer, enervat, Charles de Gaulle îi va spune lui Cha-ban, președintele Adunării naționale: “Mă vezi pe mine ajuns să spun lucruri total lipsite de bun simț, de parcă i-aș lua pe toți de proști?”. Dar, Konrad Adenauer ajunsese în situația că nu mai realiza că-și asuma, cu afirmațiile pe care le făcea, unele riscuri. Nu-și mai dădea seama că, prin ceea ce spune, punea de multe ori Republica Federală Germană în situația de a-și asuma poziții internaționale incomode. În ciuda multor gafe făcute, germanii l-au iertat deoarece îi datorau înființarea Republicii federale căreia i-a dat viață în 1949 și, în plus, tot lui Adenauer îi datorau prosperitatea materială de care se bucurau. Încetul cu încetul, nefiind în stare să se retragă la timp, îndrăgostit prea mult de putere, Ade-nauer a reușit să atenueze din strălucirea politică datorată statutului său de întemeietor al unei noi Republici germane.
După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în primele luni de pace ce au urmat, Germania început să facă totul pentru a se regăsi, pentru a renaște. Practic, după încetarea definitivă a conflictul armat, Germania s-a trezit pur și simplu rasă de pe harta lumii, cu propria identitate națională anulată, cu teritoriul rupt în două. La est de linia de demarcație ce se întindea de la Lübeck la Duderstadt, până la Hof, sovieticii ocupau un sfert din Reich-ul prăbușit. La vest, americanii, britanicii și francezii au împărțit restul teritoriului german în trei zone de ocupație. În ciuda situației foarte critice în care ajunsese poporul german, din ruinele presărate pe tot teritoriul țării se vor ridica cei care vor ridica cei ce vor da o nouă strălucire Germaniei. Astfel, în Köln sau Cologne cum spun englezii și francezii orașului, citadela industrială a Renaniei, germanii îl redescoperă pe Konrad Adenauer.
În orașul distrus pe trei sferturi mai trăiau foarte puțini localnici. În schimb, multe persoane rămase fără un acoperiș deasupra capului, ce rătăceau de colo-colo prin Germania, au venit în Köln, adăpostindu-se sub un acoperiș improvizat ca vai de lume sau stabilindu-se în ce mai rămăsese întreg din pivnițele caselor bombardate. Pentru majoritatea germanilor, Konrad Adenauer era un necunoscut. Tocmai fusese eliberat din închisoarea în care-l aruncaseră naziștii, în 1944. Adevărul este că mai fusese trimis la închisoare, în 1933, unde a stat un an de zile. Kon-rad Adenauer fusese primar al Kölnu-lui înainte ca naziștii să ajungă la putere. Catolic fervent, democrat zelos, nu a fost niciodată adeptul lui Hitler. După ce a stat un an întreg la pușcărie, cât timp au fost naziștii la putere, Adenauer a fost obligat să trăiască permanent supravegheat, neavând voie să părăsească domiciliul. În această perioadă a dus o existență prin care nu s-a remarcat cu nimc.
Când a fost repus primar al Kölnului, tocmai împlinea șaptezeci de ani. Fața sa impenetrabilă de mandarin era deja plină de o rețea fină de riduri. Nu aveau un aspect fizic care să dea pe din afară de sănătate. Din tinerețe a avut probleme cu sănătatea: o capacitate respiratorie limitată și o tuberculoză l-au ajutat să scape de efectuarea serviciului militar.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. În altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
