Informarea cetățenilor din Nucet , recomandări referitoare la infracțiunile de violență în familie, violență domestică și furt

Date:

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au organizat, o sesiune de informare a cetățenilor din comuna Nucet.

       La activitate au participat reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I”, Direcției Generale Anticorupție și Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecţia Copilului Dâmbovița.

       Cetățenii au primit recomandări și informații din domeniul juridic referitoare la infracțiunile de violență în familie, violență domestică și furt, fiindu-le prezentate măsurile pe care le pot adopta în contextul în care ajung victime ale unor astfel de fapte sau pentru a preîntâmpina producerea acestora.

       De asemenea, au fost prezentate informații cu privire la măsurile de protecție a minorilor, efectele negative ale consumului de substanțe psihoactive și cu privire la infracțiunile de corupție și modalitatea de sesizare a acestora.

       Cetățenilor li s-a adus în atenție importanța respectării normelor de conviețuire socială și a respectării măsurilor de ordine și siguranță publică, dar și cu  privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a preveni incendiile, indiferent de natura acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...