Fermierii cer protecție din partea Guvernului, după încetarea interdicțiilor privind importul de cereale din Ucraina

Date:

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR)- una dintre organizațiile reprezentative ale fermierilor români,  a adresat o scrisoare deschisă premierului Marcel Ciolacu și miniștrilor care dețin potrofoliile de la Agricultură, Externe, Finanțe și Turism. Aceștia reclamă  efectele imediate dar și consecințele pe termen lung ale încetării, în noaptea de vineri 15 septembrie, a interdicției privind importurile de cereale ucrainene în cele cinci state UE vecine ale Ucrainei.

„Ne vedem obligați să va atragem atenția că aveți obligația morală de a acționa energic pentru a proteja fermierii români si pe concetățenii lor, consumatorii, de la un posibil dezastru!

În primul rând, consecința imediată va fi încheierea rapidă a unor contracte de import între operatori autohtoni și exportatori din Ucraina, care vor da un semnal în piață și vor duce la scăderea rapidă a prețurilor la poarta fermei în România, prețuri care deja, în prezent, cu greu acoperă costurile de producție. Considerăm că nu există nici măcar un singur element în declarația Comisiei Europene care să ne asigure că acest lucru va fi stopat printr-un mecanism eficient de monitorizare care să ducă rapid la activarea măsurilor de salvgardare!

În al doilea rând, limitarea voluntară a exporturilor din partea Ucrainei este extrem de dificil de pus în practică și de monitorizat, nemaivorbind că acestea ar trebui implementate în termen de 30 de zile, timp suficient pentru încheierea contractelor care să ducă la tranzaționarea unor volume importante de cereale, acompaniate de scăderea prețurilor pe piața românească.

Conștienți de aceste pericole, omologii dumneavostră din Polonia, Slovacia si Ungaria au luat măsuri unilaterale de protejare a pieței interne, cu aplicare imediată.

Ne întrebăm și vă întrebăm: Guvernul României ce așteaptă? Ce ar trebui să se întâmple mai rău decât ceea ce se întâmplă deja cu fermierii României pentru a vă determina să acționați? (…)

Este nevoie de prelungirea interdicției importurilor de cereale ucrainene în România! În egală măsură, trebuie creat și reflexul unor investiții urgente în infrastructura de transport care să nu golească de conținut recentele anunțuri emfatice de creștere a capacității de tranzit a cerealelor ucrainene. Alternativ, considerăm că sunteți mandatați pe deplin pentru a negocia cu Comisia Europeană reintroducerea taxelor vamale la imporile din Ucraina, conform Tratatului de Asociere aflat în vigoare.

Măsurile de sprijinire a fermierilor acordate de statul român, drept compensare pentru pierderile suferite nu sunt o solutie reala! Nu este firesc ca, într-o perioadă extrem de dificilă pentru țară, în care micșorarea deficitului bugetar și alinierea României la standardele UE este condiția de bază pentru continuarea unor proiecte vitale, să adăugăm poveri pe umerii contribuabilului român. De altminteri, experiența ne-a demonstrat că astfel de compensări, oricât de împovărătoare pentru bugetul public, reprezintă doar un procent infim din pierderile suferite în mod real de sectorul agricol”, se precizează în textul scrisorii deschise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...